Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mats Wilander a găsit asemănarea perfectă între Djokovic și Nadal! Ce a observat expertul Eurosport

Nicu Savin

Publicat 21/02/2021 la 15:08 GMT+2

Novak Djokovic s-a impus pentru a 9-a oară la Australian Open, după ce l-a învins categoric pe Daniil Medvedev în finală. Astfel, jumătate dintre tirlurile de Grand Slam ale sârbului au fost cucerite la Antipozi, iar Mats Wilander, expertul Eurosport, a făcut o analogie între forța emanată de numărul unu mondial și cea de care a dat dovadă Rafael Nadal la Rolland Garos de-a lungul vremii.

Novak Djokovic & Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Final masculină de la Australian Open nu a avut istoric. Novak Djokovic a făcut un meci impecabil și a trecut mai ușor decât era de așteptat de rusul Daniil Medvedev, scor 7-5/6-2/6-2.
Australian Open - UNIBET
Acesta a fost cel de-al 18-lea trofeu de Grand Slam câștigat de Djokovic, care s-a apropiat astfel la numai 2 titluri majore de marii săi rivali: Rafael Nadal și Roger Federer.
Acesta a fost titlul cu numărul 9 al sârbului la Australian Open, din tot atâtea finale disputate. Mai mult, Djokovic a mers până la capăt de fiecare dată când a ajuns în semifinale, deci nu există nicio îndoială că turneul de la Antipozi este preferatul sârbului.
Totodată, Nole a devenit al 2-lea jucător din istorie care cucerește același titlu de Grand Slam de cel puțin 9 ori. Doar Nadal este în fața sa la acest capitol, câștigând de 13 ori la Rolland Garos.

Australian Open, fieful lui Novak Djokovic

Mats Wilander, expertul Eurosport, a scos în evidență acest lucru și a comparat situația lui Djokovic de la Australian Open cu cea a lui Nadal de la Rolland Garos, unde ibericul are nu mai puțin de 13 titluri.
"Când îl privim pe Djokovic la Australian Open, pare la fel de greu de învins cum este Rafa Nadal la Rolland Garos. Ar trebui să fie mult mai dificil pentru Nole, pentru că vorbim de o suprafață mai rapidă, dar el arată atât de solid, atât de încrezător și, odată ce ajunge la conducere, nu știu ce îi mai poți face.
Este uimitor cum Djokovic a transformat Australian Open într-un "turneu de casă", la fel cum a făcut Nadal cu Rolland Garos-ul sau Federer cu Wimbledon-ul.", a spus suedezul pentru Eurosport.
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo