Australienii s-au săturat! Ministrul imigrării, somat public să ia o decizie în cazul Djokovic

Cazul Novak Djokovic rămâne sub semnul incertitudinii, iar tot mai multe voci se declară nemulțumite de modul în care autoritățile din Australia tratează lucrurile. Alex Hawke, ministrul imigrării, a fost somat să își anunțe decizia în cazul sârbului, în contextul în care în ceva mai mult de două zile e programat startul turneului.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Autoritățile de la Antipozi se umplu de penibil, în condițiile în care în continuare nu sunt în stare să ia o hotărâre finală în ceea ce îl privește pe numărul unu mondial, Novak Djokovic.
După ce poliția de frontieră i-a retras viza, sârbul și-a găsit dreptatea în instanță. Chiar și așa, participarea acestuia la Australian Open 2022 depinde de decizia pe care ministrul imigrării, Alex Hawke, trebuie să o ia. Purtătorul de cuvânt al acestuia a anunțat de luni că guvernantul studiază speța și își va face publică hotărârea. Au trecut 5 zile de atunci și Nole încă nu știe dacă va putea juca sau nu la "openul vesel". Între timp, a fost tras și tabloul de la primul Grand Slam al anului, iar incertitudinea care planează aduce doar deservicii; atât pentru imaginea Australiei, cât și pentru pregătirea corectă a turneului de către Nole.
CITEȘTE ȘI:

Ministrul imigrării, "pierdut în misiune", după ce refuză să anunțe verdictul în cazul Djokovic?

Jaqui Lambie, unul dintre cei mai cunoscuți senatori din Australia, a luat poziție, sătul de modul în care se tot amână lucrurile și l-a somat pe Alex Hawke să își facă publică ancheta și să dea verdictul final.
"Alex Hawke, unde ești? Te-ai pierdut în misiune? Dacă nu ești în stare să iei o decizie în cazul lui Djokovic, Dumnezeule, cum pot oamenii pe care îi conduci să guverneze o țară? E o rușine absolută", a spus Lambie, citat de aap.com.au.
În 5 zile, Hawke și echipa lui au avut suficient timp să pună cap la cap toate informațiile și să ajungă la o concluzie, fără îndoială. S-a speculat că verdictul va fi dat chiar luni, dar a trecut zi după zi și decizia a fost amânată. Astfel, cu ceva mai mult de 48 de ore înainte de startul turneului, numărul unu mondial nu știe dacă va fi sau nu la start, deși a fost prezent la tragerea la sorți de ieri.
Această întârziere nejustificată umbrește și mai mult imaginea Australiei, și așa șifonată după ce s-a demonstrat în instanță că poliția de frontieră a greșit în cazul lui Nole. S-a acreditat tot mai mult ideea că totul are un substrat politic, iar lipsa unui răspuns ferm a făcut ca situația să escaladeze și să se ajungă la tot felul de ipoteze.
Ultimul scenariu acreditat în presă ar fi legat de o întârziere voită a unui anunț ferm, astfel încât Djokovic să nu mai aibă timp să se apere. Avocații acestuia pregătesc de zile bune dosarul pentru a contesta o eventuală decizie de expulzare din Australia.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo