Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Incredibil: Novak Djokovic ar putea juca la Australian Open, pentru ca apoi să fie expulzat, în timpul turneului

Cristian Mihală

Publicat 14/01/2022 la 10:26 GMT+2

Novak Djokovic a rămas fără viză, iar avocații săi pregătesc contra-ofensiva, dar nu sunt siguri că pot ajunge în fața unui judecător până duminică, astfel încât Australian Open să înceapă fără probleme, cu un verdict final clar.

Im Training: Novak Djokovic

Credit imagine: SID

Azi, ministrul imigrării din Australia, Alex Hawke, a anulat iar viza lui Djokovic, deși acesta avusese luni câștig de cauză în instanță. În explicația dată de cabinet, Hawke specifică faptul că "e în interesul public să procedez așa", dar hotărârea lui poate fi întoarsă de instanță, așa cum s-a întâmplat și în cazul în care poliția de frontieră i-a anulat lui Nole viza pentru prima dată.
Cert e că în acest moment incertitudinile planează asupra modului în care Australian Open va începe, existând mai multe scenarii. Avocații lui Novak Djokovic s-au pregătit de decizia de anulare a vizei și, potrivit presei din Serbia, vor cere alt tip de viză pentru numărul unu mondial.
Planul nu este însă bătut în cuie. Reprezentanții legali ai lui Nole au primit documentația de la biroul ministrului imigrării, Alex Hawke, la ora 18:03, și s-au mobilizat deja să pregătească apelul. Ei speră să prezinte în fața instanței probele duminică, astfel încât luni, la ora începerii Australian Open, statutul lui Djokovic să fie unul clar.
CITEȘTE ȘI:

Djokovic ar putea să fie expulzat de la Australian Open, chiar dacă va fi pe teren

Fiind vorba de un eveniment fără precedent în istorie, există mai multe scenarii, iar Herald Sun prezintă două variante, în contextul în care sursele prestigioasei publicații de la Antipozi indică faptul că e puțin probabil ca avocații lui Djokovic să apară în fața instanței până duminică.
Astfel, există o posibilitate ca turneul să înceapă și Nole să nu își fi aflat încă verdictul final dat de Tribunal, caz în care va fi înlocuit pe tabloul de concurs cu un "lucky loser". În cazul în care instanța se pronunță până duminică și decizia nu e favorabilă sârbului, pe tablou locul său ar urma să fie luat de rusul Andrey Rublev, cap de serie numărul 5.
Mai există o variantă, vehiculată de sursa citată: Novak Djokovic să fie pe teren la Australian Open, în contextul în care Tribunalul nu judecă în timp util cererea avocaților și, ulterior, în funcție de decizia instanței, să se ia hotărârea finală: dacă Nole are câștig de cauză să continue turneul, dacă nu, să fie eliminat și în continuare să avanseze în competiție următorul adversar pe care îl avea (care se va califica în turul următor fără să joace).
O discuție e legată și de posibilitatea ca Nole să fie interzis în Australia pe o perioadă de 3 ani, în cazul în care nu își găsește dreptatea la judecată. Conform legii, măsura poate fi activată, dar fiecare speță e diferită, iar autoritățile pot să îl "grațieze" de această pedeapsă.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo