Presa sârbă: "Australia pregătește cel mai rău scenariu pentru Djokovic". Ce au aflat jurnaliştii de la Belgrad
Publicat 12/01/2022 la 09:54 GMT+2
Jurnaliştii sârbi se tem de ce e mai rău pentru Novak Djokovic, după ce acesta a recunoscut că nu a respectat izolarea, participând la un eveniment public deşi avea COVID-19. Totodată, faptul că acesta a dat vina pe agentul său în completarea greşită a fişei de intrare în Australia ridică alte semne de întrebare. Blic.rs susţine că numărul unu mondial riscă până la 5 ani de închisoare.
Novak Djokovic pare încolţit din toate părţile, în Australia
Credit imagine: Eurosport
Liderul mondial din tenisul masculin, Novak Djokovic, a recunoscut, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată", declarând la sosirea sa în Australia că nu a călătorit în ultimele 14 zile precedând zborul. Jucătorul sârb a admis în textul publicat pe Instagram o "eroare de judecată" în momentul în care a decis să se întâlnească, la Belgrad, cu jurnaliştii cotidianului francez L'Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a "respectat distanţarea socială şi a purtat mască".
Probabil că Djokovic a vrut să fie sincer în demersul pe care l-a făcut pe reţeaua de socializare, însă dezvăluirile şi asumarea responsabilităţilor le oferă "gloanţe" autorităţilor australiene, care trebuie să ia decizia finală privind expulzarea.
"Australia pregătește cel mai rău scenariu pentru un sârb: Nu trebuie să permitem un astfel de precedent", titrează blic.rs, care apoi adaugă:
"Cel mai bun tenismen din lume, Novak Djokovic, nu va fi expulzat astăzi, dar exist o avalanșă de informații noi din toate părțile. Sârbul a făcut astăzi un nou antrenament pe arena "Rod Laver", iar apoi au venit informații de la biroul ministrului Imigrării, Alex Hawk, că încă nu există o decizie cu privire la expulzarea lui Djokovic. Cu toate acestea, lucrurile s-au complicat când Novak a emis declarația cu privire la ieşirea din izolare pe 18 decembrie. Guvernul australian va pregăti documente pentru a încerca să-l expulzeze pe Novak Djokovic din țară, pentru că, după cum avertizează sursele, șederea sa ar fi un "precedent periculos", care nu trebuie să aibă loc".
CITEŞTE ŞI:
Djokovic riscă până la 5 ani de închisoare, susţin sârbii
Aşadar, conform presei de la Belgrad, decizia autorităţilor de la Melbourne, deşi nu a fost luată, vizează expulzarea numărului unu mondial. Dar, problema cea mare ar fi reprezentată de faptul că Nole e pasibil de închisoare până la 5 ani.
"După șapte zile de "Golgotha" la aeroportul și hotelul unde nu ar fi trebuit să stea, aseară Djokovic a decis să se adreseze întregii lumi. Din cauza acestui anunț, oficialii australieni se gândesc că "sfârșitul pentru Novak în Australia" e aproape. Oficialii australieni sunt îngrijorați de faptul că Djokovic a recunoscut că a încălcat regulile de izolare în Serbia, după ce a aflat că a fost testat pozitiv, dar şi pentru faptul că şi-a acuzat agentul pentru informațiile false din formularul său de cerere de călătorie în Australia", scriu sârbii, care apoi vin cu un scenariu neaşteptat: "Au sosit noi informații din Australia conform cărora, conform legii locale, sârbul ar putea primi cinci ani de închisoare!".
Trebuie precizat că, înainte ca presa din Serbia să vorbească despre schimbarea încadrării faptei lui Djokovic, se ştia că eroarea făcută i-ar putea aduce maximum 12 luni după gratii. Conform unui material publicat ieri în The Age, o astfel de greşeală în formularul completat la sosirea în Australia "e o serioasă ofensă. Oricine completează cu bună știință greșit e pasibil de o pedeapsă civilă pentru fals în declarații și poate sta după gratii până la 12 luni".
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/01/12/3284562.png)
Novak Djokovic ar risca până la 5 ani de închisoare
Credit imagine: Eurosport
Jurnaliştii sârbi termină apoteotic, acreditând ideea că există o conspiraţie mondială împotriva lui Djokovic, care e o simplă victimă a unei bătălii politice. Conform presei de la Belgrad, Nole şi-a câştigat în instanţă dreptul de a juca la Australian Open, odată cu decizia Tribunalului de a-i acorda din nou viza.
"Lumea întreagă este împotriva jucătorului de tenis sârb, lumea întreagă speră la căderea lui, atât fizic, cât și psihic. Au încercat să-l spargă cu trucuri politice ieftine, dar a reușit să-i bată şi în afara terenului, în tribunal", mai notează sursa citată.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo