John McEnroe a numit jucătorul care poate produce o mare surpriză la Australian Open: "Pe el l-aș alege"

John McEnroe a prefațat competiția masculină de la Australian Open și crede că Novak Djokovic este mare favorit la cucerirea trofeului. Totuși, legenda tenisului american a subliniat că există o serie de sportivi care l-ar putea pune în dificultate pe Nole și a spus că dacă ar trebui să aleagă unul dintre ei, acela ar fi Grigor Dimitrov.

John McEnroe traut Zverev einen Grand-Slam-Titel zu

Credit imagine: SID

Australian Open 2024 este gata de start, iar experții din tenisul mondial se întrec în predicții privind câștigătorii primului Grand Slam al anului. Pe tabloul masculin, Novak Djokovic este marele favorit, cel puțin datorită perfromanțelor uriașe obținute la "Openul Vesel", unde are 10 trofee, dar "lupii tineri" din circuit îi amenință supremația.
Jucători ca Alcaraz, Sinner sau Rune, precum și unii cu mai multă experiență precum Medvedev, Zverev sau Tsitsipas, sunt considerați principalii contracandidați ai lui Nole la Melborune, dar John McEnroe a declarat că dacă ar fi să aleagă un singur jucător capabil de o mare performanță acela ar fi Grigor Dimitrov.
"Văd o mână de băieți, opt băieți, care ar putea câștiga. Evident, Novak este de departe, dacă este sănătos, marele favorit. Dar dacă ar trebui să aleg un singur tip care ar putea să se strecoare, și sunt foarte fericit să văd că are potențialul de a face ceva ce nu a mai făcut niciodată, l-aș alege pe Grigor Dimitrov. Arată la fel de bine ca primii cinci sau șase din lume. Apoi sunt, evident, Medvedev, Sinner, Alcaraz, Rune și Zverev. Tsitsipas a jucat, de asemenea, o finalăa acestui turneu", a spus McEnroe pentru ESPN.
Alegerea lui McEnroe nu este chiar deplasată, deoarece Dimitrov pare că-și retrăiește prima tinerețe în tenis. Bulgarul a făcut finală la Mastersul de la Paris anul trecut, unde a pierdut chiar la Djokovic, iar în startul acestui sezon a cucerit deja un trofeu, la Brisbane, după o finală în care l-a învins pe Holger Rune, astfel că va fi un jucător greu de învins dacă va fi în formă fizică optimă.

Djokovic și Dimitrov se pot întâlni doar în finală la Australian Open

Novak Djokovic și Grigor Dimitrov sunt pe părți diferite de tablou, astfel că se pot întâlni numai în finală la Melbourne. Dacă Nole are un traseu accesibil, bulgarul nu a avut prea mult norc la tragerea la sorți, deoarece în primul tur se va duela cu un adversar periculos, Marton Fucsovics, iar dacă va trece mai departe se va înfrunta cu Ofner, un jucător care servește foarte bine, sau Kokkinakis, un reprezentant al gazdelor. Pe partea sa de tablou favoriți să ajungă în fazele superioare sunt Alcaraz, Medvedev sau Zverev.
Novak Djokovic, care este cap de serie nr. 1 la Melbourne, va debuta la ediția din acest an a competiției împotriva unui sportiv venit din calificări sau a unui lucky loser. În turul 2, sârbul ar urma să dea peste un australian, respectiv peste învingătorul din duelul Alexei Popyrin (locul 43 ATP) - Marc Polmans (locul 156 ATP).
În turul 3, Nole s-ar putea duela cu Murray, Monfils sau Etcheverry, în timp ce în optimi i-ar putea întâlni pe Shelton, Mannarino sau Wawrinka.
Adversari în sferturi i-ar putea fi Tsitsipas sau Fritz, în semifinale ar putea da peste Sinner sau Rublev, iar în finala Australian Open 2024, Djokovic i-ar putea înfrunta pe Alcaraz, Medvedev, Zverev sau Rune.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo