Mirra Andreeva e din altă lume! Statistică ireală în ultimele 4 meciuri cu jucătoare de top 20 WTA

Mirra Andreeva trece printr-o formă de zile mari la Australian Open, unde a reușit să se califice în turul al treilea după ce a răpus-o pe Ons Jabeur în mai puțin de o oră. Rusoaica a învins-o fără probleme pe tenismena de pe locul 6 WTA și și-a consolidat o statistică inimaginabilă înregistrată în fața jucătoarelor din Top 20.

Ons Jabeur v Mirra Andreeva - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Mirra Andreeva s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, după o prestație impecabilă împotriva lui Ons Jabeur. Rusoaica și-a învins idola mult mai experimentată în doar 56 de minute, cu scorul de 6-0, 6-2.
Tenismena de doar 16 ani a demonstrat că nu simte nicio presiune când joacă împotriva unor adversare de top, care se află extrem de sus în ierarhia WTA. Acest lucru este demonstrat chiar de o statistică, ce vizează ultimele 4 meciuri jucate de Andreeva în fața tenismenelor din Top 20.
Astfel, rusoaica a cedat doar 11 game-uri în seturile pe care le-a câștigat în aceste ultime patru dueluri, după cum urmează:
Această statistică demonstrează astfel cât de bine se descurcă Andreeva în fața unor jucătoare de top la doar 16 ani, fără să resimtă deloc presiunea.
Citește și:

MIRRA ANDREEVA, RECORD UNIC ÎN ISTORIA TENISULUI, DUPĂ VICTORIA CU ONS JABEUR DE LA AUSTRALIAN OPEN

Andreeva i-a oferit lui Ons o singură oportunitate de break (salvată), câștigând 22 din cele 26 de puncte jucate cu primul serviciu. Rusoaica a evoluat extrem de îngrijit, comițând doar 10 neforțate, pentru un succes istoric.
Mirra a devenit cea mai tânără jucătoare din istorie care să facă un bagel la un Grand Slam contra unei jucătoare de TOP 10 WTA.
Rusoaica a devenit, odată cu partida de azi, a doua cea mai tânără jucătoare din istorie care să piardă 3 sau mai puține gameuri în fața unei adversare de top 10 WTA la un Grand Slam. Doar Jelena Dokic, în 1999, la Wimbledon, a fost mai precoce decât Mirra.
Mirra Andreeva devine o specialistă a Grand Slamurilor, ea fiind, la 16 ani, pentru a 3-a oară în turul trei la un turneu major. Anul trecut la Wimbledon rusoaica a făcut chiar optime de finală, după ce trecea, printre altele, de Krejcikova și Potapova (a pierdut în turul 4, în set decisiv la Keys).
Cu succesul de azi, rusoaica a bifat prima victorie din carieră în fața unei jucătoare de top 10 WTA și se anunță o jucătoare de luat în calcul pentru fazele finale ale competiției de la antipozi.
În turul 3, Andreeva, care anul trecut juca finala la Melbourne (pierdută la Korneeva), va evolua contra lui Diana Parry (72 WTA). Într-o eventuală optime, Mirra va juca probabil contra Barborei Krejcikova, astfel că are un traseu excelent spre sferturi.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Australian Open 2024 se vede în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport (14-28 ianuarie)

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo