Organizatorii au anunțat când joacă Jaqueline Cristian la Australian Open. 7 campioni de Grand Slam evoluează luni
Publicat 13/01/2024 la 13:33 GMT+2
Organizatorii de la Australian Open au anunțat în această după-amiază programul pentru luni, ziua a doua de concurs. În arenă vor intra la simplu nu mai puțin de 7 câștigători de Grand Slam, dar atenția noastră, a românilor, se va îndrepta în primul rând spre Jaqueline Cristian, care are un meci interesant cu Katerina Siniakova.
Jaqueline Cristian
Credit imagine: Getty Images
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/01/12/3859835.png)
Casa Pariurilor - Australian Open 2024
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor
Primul Grand Slam al anului începe la noapte, cu Djokovic, Sabalenka sau Sinner programați să evolueze în prima zi de concurs. România va sta cu pulsul ridicat pentru Ana Bogdan, care o întâlnește pe Brenda Fruhvirtova. Între timp, organizatorii de la "openul vesel" au făcut public și programul pentru luni, în a doua zi de concurs urmând a-i ține pumnii strânși lui Jaqueline Cristian.
Românca de pe locul 84 WTA o va înfrunta în primul tur la Melbourne pe Katerina Siniakova, ocupanta locului 49 mondial. Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată, în 2022, la Dubai, când cehoaica s-a impus în două seturi.
Cristian speră să își egaleze performanța din 2022, când a ajuns în turul secund la antipozi, pentru ca la finalul turneului să urce pe 58 WTA, cea mai bună clasare din carieră. Acum doi ani, Jaqueline trecea în primul tur de belgianca Minnen, pentru a se înclina în fața lui Madison Keys.
De menționat că Siniakova vine după un turneu destul de reușit la Adelaide, unde a învins-o pe Karolina Pliskova (6-2, 6-1), înainte de a ceda la Pavlyuchenkova, în set decisiv. Cehoaica de 27 de ani e o specialistă a probei de dublu, câștigând nu mai puțin de 7 turnee de Grand Slam alături de Lucie Hradecka și Barbora Krejcikova.
A treia reprezentantă a României pe tabloul de la Melbourne, Sorana Cîrstea, va juca în primul tur abia marți. Ocupanta locului 26 în ierarhia mondială o va întâlni pe chinezoaica Yafan Wang (29 de ani, 97 WTA). Disputa dintre Cristian și Siniakova e al 3-lea meci de pe terenul 5 și va începe luni dimineața, în jurul orei 7:30-8:00.
7 câștigători de Grand Slam intră în arenă, în a doua zi de Australian Open
Nu mai puțin de 6 tenismeni care au câștigat de-a lungul timpului măcar un turneu de Grand Slam vor intra în luptă luni, la Melbourne: Gauff, Osaka, Medvedev, Thiem, Vondrousova, Wawrinka sau Murray.
Cel mai interesant duel de la feminin va fi între Caroline Garcia (16 WTA) și Naomi Osaka. Dublă învingătoare la Australian Open (2019 și 2021), nipona a revenit în circuit în acest an, la 6 luni după naștere, și nu a arătat deloc rău la Brisbane. În ceea ce o privește pe franțuzoaică, aceasta a pierdut un singur meci la United Cup (cu Swiatek, în decisiv), pentru ca apoi să piardă la mare luptă, în optimi la Adelaide, contra lui Ostapenko (viitoarea câștigătoare a competiției).
Osaka și Garcia s-au întâlnit o singură dată în meci direct, chiar la Australian Open, acum 3 ani. Japoneza se impunea atunci cu 6-2, 6-3, dar raportul de forțe dintre cele două era total diferit, Naomi fiind atunci cap de serie 3, iar reprezentanta Hexagonului nefigurând printre favorite.
În ceea ce privește turneul masculin, Berrettini - Tsitsipas e probabil cel mai interesant duel. Din păcate, ambii jucători au avut parte în ultimul an și jumătate de accidentări, italianul fiind extrem de afectat și în plan mental de problemele cu care s-a confruntat.
Finalist la Wimbledon 2021, Matteo a făcut semifinale la Melbourne în 2022, când și Tsitsipas ajunsese în aceeași fază a competiției (Berrettini a cedat la Nadal, Stefanos a pierdut la Medvedev).
Totuși, grecul avea să depășească acea fază un an mai târziu, el reușind în 2023 să joace în ultimul act de la AO (învins de Djokovic).
Acum, Berrettini și Tsitsipas se întâlnesc mai repede decât ar fi prevăzut oricine, în chiar primul tur, și, deși grecul pleacă din postura de favorit, Matteo are argumente pentru a crea surpriza: dacă serviciul și forehandul îi funcționează, italianul poate avansa în turneu câteva tururi.
Programul de luni de la Australian Open
Arena Rod Laver
Ora României 3:00 - sesiunea de zi
Nu înainte de 10:00 dimineața (sesiunea de noapte)
Arena Margaret Court
Ora României 3:00 - sesiunea de zi
Nu înainte de 10:00 dimineața (sesiunea de noapte)
Arena John Cain
Ora României 2:00 - sesiunea de zi
Arena Kia
Ora României 2:00 - sesiunea de zi
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo