Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Benoit Paire, pe urmele lui Nick Kyrgios! Francezul a scuipat pe teren chiar în fața arbitrului

Irina Aldea

Publicat 05/03/2021 la 14:44 GMT+2

Benoit Paire ține cu dinții de imaginea de "bad boy" pe care și-a conturat-o în circuitul masculin de tenis, iar ultima ispravă a francezului demonstrează asta cu vârf și îndesat.

Benoit Paire

Credit imagine: facebook

Benoit Paire, ocupant al locului 29 ATP, a șocat lumea tenisului joi seară, în optimile de finală ale turneului de 250 de puncte de la Buenos Aires, Argentina Open. Francezul în vârstă de 31 de ani a avut o atitudine rușinoasă în meciul pe care l-a disputat în compania favoritului gazdelor, Francisco Cerundolo, ocupant al locului 137 ATP, și a provocat un scandal uriaș.
Paire și-a pierdut cumpătul în setul secund, după o ceartă avută cu arbitrul de scaun. Condus cu 2-0 de Cerundolo, Paire a contestat o minge pe serviciul adversarului său, determinându-l pe arbitru să coboare din scaun, după ce refuzase să verifice urma. Tenismenul francez a început să înjure, dar văzând că nu are câștig de cauză, a scuipat în direcția urmei lăsate de mingea pentru care a început scandalul în primă instanță, chiar sub privirile oficialului din scaun.
Acesta din urmă l-a sancţionat cu un avertisment pentru "comportament nesportiv". La puţin timp după acel moment controversat, după o altă contestaţie, Paire a fost penalizat cu pierderea unui punct. El a cerut apoi prezenţa supervizorului turneului, Jorge Mandl, care a căutat să-l calmeze, dar fără nicio reușită.

Benoit Paire, din ce în ce mai irascibil pe terenul de tenis

Asemuit de internauți cu Nick Kyrgios, pentru comportamentul lui adesea delăsător și jignitor la adresa tuturor celor prezenți pe teren, dar și a spectatorilor, Benoit Paire nu s-a oprit acolo. În ultimul game al meciului, la scorul de 6-4, 3-6, 1-5, francezul a ales calea non-combatului și a făcut mai multe duble greșeli în mod intenționat, dar și alte servicii plasate în bătaie de joc.
Mai mult, la mingea de meci avută de adversar, Benoit Paire a servit chiar în timp ce un copil de mingi se afla în mișcare pe terenul de tenis. Fără doar și poate, acest comportament va fi aspru sancționat de ATP. După meci, Benoit Paire a continuat cu atitudinea sfidătoare. El a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu palmaresul său de victorii/înfrângeri (225/243) în circuit, dar și câți bani a câștigat în întreaga carieră până acum (8,5 milioane de euro). Francezul a atașat și un mesaj insultător la adresa celor care îl critică.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo