România - Japonia 1-2 în BJK Cup. Niculescu și Ruse, înfrângere la dublu. Niponele merg în sferturi

România a pierdut în optimile de finală ale Billie Jean King Cup în fața Japoniei. După ce Ana Bogdan a adus primul punct tricolorelor, niponele au revenit incredibil prin Shibahara, care a învins-o pe Cristian, și prin dublul Aoyama / Hozumi, care s-aul impus în partida cu Niculescu și Ruse.

Gabriela Ruse & Monica Niculescu, Billie Jean King Cup 2024

Credit imagine: Getty Images

Echipa de dublu formată din Monica Niculescu și Gabriela Ruse a cedat în fața perechii Shuko Aoyama - Eri Hozumi cu scorul de 1-6, 5-7, la capătul unui meci care a durat o oră și 25 minute de joc. Prin urmare, România pierde înfruntarea cu Japonia din optimile Billie Jean King Cup de la Malaga.
În primul meci de simplu, Ana Bogdan (31 ani, 116 WTA), care trebuia să joace iniţial cu Ena Shibahara, a învins-o pe Nao Hibino (29 ani, 152 WTA) cu 6-2, 6-4. În al doilea meci al zilei, Ena Shibahara a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-4, 7-6 (2). Jaqueline Cristian (26 ani, 73 WTA), care trebuia să joace cu Moyuka Uchijima, a cedat după o oră şi 41 de minute de joc.
CITEȘTE ȘI:

România, eliminată în optimi de către Japonia, la Billie Jean King Cup

Echipa României a participat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup 2024, care are loc în perioada 14-20 noiembrie, la Malaga. În primul tur, România a înfruntat Japonia, iar niponele vor juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut.
Căpitanul Horia Tecău le-a convocat pentru acest turneu final pe Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu. Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Cupei Billie Jean King, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, pe 14 aprilie, la Fernandina Beach (Florida).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo