Eurosport
Meciul Nadal – Raonic intră direct în istorie la Indian Wells! De 20 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva
De
Publicat 05/03/2024 la 11:50 GMT+2
Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, Rafael Nadal nu primește bye în primul tur la Indian Wells. El va debuta la primul turneu Masters 1000 al anului cu Milos Raonic.
Milos Raonic & Rafael Nadal
Credit imagine: Getty Images
Rafa Nadal va juca în primul tur la Indian Wells după douăzeci de ani de la debutul său în turneul care deschide "Sunshine Double", singura dată când nu a fost scutit de turul inaugural pe tabloul principal al turneului american (2004). Revenit după problemele fizice de la Brisbane, el îl va înfrunta pe Raonic în primul tur în încercarea de a-și măsura forțele într-un meci oficial după meciul demonstrativ de la Las Vegas.
Revenirea lui Rafael Nadal în circuit are deja o dată și o oră, în zorii zilei de joi spre vineri, de la ora 4.00, ora României. "Matadorul" a etalat în demonstrativul cu Alcaraz câteva lovituri care ne-au amintit de cele mai bune momente ale sale, dar rămâne de văzut cât de bine se va descurca în fața lui Raonic, fiindcă dacă trece de canadian, atunci pe Rafa îl așteaptă în turul al doilea un duel cu elevul lui Patrick Mouratoglou, Holger Rune.
CITEȘTE ȘI:
Meciul Nadal – Raonic intră în istorie la Indian Wells! De 20 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva
Meciul dintre Nadal și Raonic va intra în istorie. De la introducerea formatului ATP Masters 1000, în 1990, meciul dintre Rafael Nadal și Milos Raonic va fi doar a patra oară când doi jucători clasați în afara top 200 ATP se întâlnesc pe tabloul principal de la Indian Wells. Rafa nu a mai jucat în primul tur la Indian Wells de douăzeci de ani. În 2004, spaniolul debuta la turneul pe care l-a cucerit în carieră de trei ori (2007, 2009, 2013).
Întâmplarea a făcut ca rivalul său de atunci să fie și rivalul său de la debutul său, un an mai târziu, la Roland Garros, germanul Lars Burgsmuller, pe care l-a învins în ambele meciuri. La Indian Wells, rezultatul a fost clar pentru tânărul Nadal (6-2, 6-3), care a ajuns până în turul al treilea, unde a pierdut în fața argentinianului Agustin Calleri.
59 de victorii și 11 înfrângeri este bilanțul lui Rafa Nadal într-un turneu la care revine după absența de anul trecut din cauza unei accidentări și unde a ajuns în finală în urmă cu două sezoane la ultima sa participare. Așa-zisul "al cincilea Grand Slam" va servi ca pregătire pentru Rafadupă atâta timp de absență din cauza accidentării la șold.
Principalul obiectiv al lui Nadal va fi să ajungă în deplină capacitate de joc în sezonul de zgură care va culmina la Roland Garros și care va avea în plus Jocurile Olimpice de la Paris din vară, care se vor juca în aceleași condiții în care spaniolul a câștigat trofeul de 14 ori în carieră, un record absolut.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo