Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce răspuns a dat Cori Gauff după ce a fost întrebată ce sfat are pentru Emma Răducanu

Alex Masgras

Publicat 06/10/2021 la 20:34 GMT+3

Cori Gauff și Emma Răducanu sunt două dintre viitoarele mari staruri ale tenisului feminin. În această săptămână, cele două jucătoare vor juca în premieră la Indian Wells, turneul considerat neoficial "al cincilea turneu de Grand Slam".

gauff.jpg

Credit imagine: Eurosport

Cori Gauff (19 WTA), în vârstă de 17 ani, își va face debutul la Indian Wells în această săptămână. În ciuda vârstei, jucătoarea din Statele Unite ale Americii are deja doi ani în circuitul feminin, aceasta având o prestație foarte bună la ediția din 2019 a turneului de la Wimbledon, când a ajuns până în optimile de finală, unde a fost eliminată de Simona Halep, cea care avea să câștige turneul.
În acest an, Emma Răducanu a avut un parcurs similar la turneul de la All England Club, tânăra jucătoare britanică ajungând până în optimi la prima sa participare la un turneu de Grand Slam, impresionând lumea tenisului. În ciuda prestației foarte bune de la Londra, nimeni nu se aștepta ca două luni mai târziu, Emma Răducanu să producă surpriza și să ridice deasupra capului trofeul de la US Open.

Cori Gauff, întrebată ce sfat are pentru Emma Răducanu

După victoria de la US Open, Emma Răducanu s-a aflat în centrul atenției, tânăra de 18 ani fiind considerată o viitoare stea a tenisului mondial. Înainte de turneul de la Indian Wells, Cori Gauff a fost întrebată dacă are vreun sfat pentru Emma Răducanu după câștigarea turneului de la US Open, pentru a se obișnui cu celebritatea.
picture

Emma Raducanu

Credit imagine: Getty Images

"Sincer, nu cred că are nevoie de vreun sfat. Ea are un Grand Slam, eu nu. Poate eu ar trebui să o întreb pe ea. Cel mai bun lucru pe care îl pot recomanda, pe care l-a auzit cel mai probabil, este să lase telefonul deoparte.
Este grozav când primești atâtea like-uri și ai atâția urmăritori, dar uneori poate fi copleșitor. Cel puțin în cazul meu. Poate asta aș fi vrut să știu acum ceva timp, să nu mă concentrez atât de mult pe social media", a declarat Cori Gauff.
Favorita numărul 15 la Indian Wells, Gauff o va sta în primul tur, urmând să o întâlnească în turul secund pe câștigătoarea partidei dintre Kirsten Flipkens (75 WTA) și Caroline Garcia (59 WTA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo