Eurosport
Nadal a revenit după 347 de zile cu înfrângere pe teren! Spaniolul, eșec la dublu, la Brisbane
De
Publicat 31/12/2023 la 10:56 GMT+2
Rafael Nadal a revenit pe terenul de tenis după 347 de zile. Ibericul s-a accidentat la Australian Open, după s-a operat, iar în aceste zile a revenit pe teren. La Brisbane, în primul meci oficial după aproape un an de inactivitate, a debutat cu stângul, pierzând în minimum de seturi confruntarea de la dublu.
Rafa Nadal y Marc López en el ATP Brisbane 2024
Credit imagine: Getty Images
Rafael Nadal este pregătit să revină în circuitul ATP după aproape un an de inactivitate, spaniolul aflându-se în prezent la Brisbane pentru a participa la un turneu ATP 250 înainte de Australian Open 2024.
În ultima zi a anului 2023, multiplul campion iberic a jucat prima sa partidă oficială după o pauză de 347 de zile, de când a părăsit terenul accidentat la Australian Open.
Nadal a revenit pe teren cu un joc de dublu, la Brisbane, la capătul unui an complicat, în care s-a operat la șold și a ieșit după 20 de ani din top 100 ATP.
Fostul număr 1 mondial a revenit pe teren tot în Australia. În meciul de dublu jucat duminică dimineața, acesta a făcut pereche cu prietenul spaniol, Marc Lopez, împotriva perechii australiene Max Purcell/ Jordan Thompson.
Meciul a fost câștigat clar de echipa adversă, 2-0, într-o oră și 14 minute de joc.
Rafael Nadal, revenire cu înfrângere pe terenul de tenis
Începutul meciului a fost unul echilibrat, până când perechea din Spania și-a cedat serviciul, la 2 egal, iar adversarii s-au dus de acolo la 4-2. Primul set a mers în favoarea australienilor, 6-4, după 35 de minute de joc.
Actul secund a părut că ar putea reveni în favoarea echipei lui Nadal. S-a mers din nou cap la cap până la jumătatea manșei, 3-3, atunci când Max Purcell și Jordan Thompson au făcut break-ul, preluând conducerea cu 4-3.
Partida de la Brisbane s-a terminat cu 6-4 și în setul al doilea, victoria aparținându-le adversarilor, la primul meci oficial al lui Nadal, după aproape un an.
Acum, pentru multiplul campion spaniol urmează meciul de la simplu, din prima zi a anului 2024, în fața unui fost câștigător de la US Open Dominik Thiem. Austriacul de 30 de ani este pe locul 98 în clasamentul ATP, dar vine cu experința câștigării US Open în urmă cu 3 ani.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo