Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Care e starea lui Federer după vestea dură apărută în presa din Elveția! Anunțul agentului lui Roger

Bianca Dumitru

Publicat 09/09/2022 la 07:03 GMT+3

Roger Federer ar fi trebuit să revină pe teren într-un meci de dublu, peste două săptămâni, la Laver Cup, însă elvețianul se confruntă cu probleme la genunchi. Agentul său a oferit mai multe detalii despre starea sportivului.

Roger Federer

Credit imagine: AFP

Revenirea lui Roger Federer pe teren este programată peste două săptămâni, în cadrul Laver Cup, unde se crede că va juca un meci de dublu.
Presa din Elveția a anunțat, însă, că pauza competițională a lui Federer ar urma să se prelungească din cauza unor probleme la genunchi, din cauza cărora sportivul ar avea nevoie de o nouă intervenție chirurgicală.
În urma acestor vești, agentul elvețianului a vorbit despre starea tenismenului de 41 de ani. Tony Godsick a confirmat că Federer resimte dureri la genunchi, dar a spus că asta nu l-a oprit din a se pregăti pentru Laver Cup.
"Roger s-a antrenat câteva săptămâni și a simțit dureri la genunchi. În ciuda acestui fapt, el continuă să încerce și nu renunță niciodată. A făcut fitness și a jucat tenis. El încearcă să se pregătească pentru Laver Cup", a declarat agentul lui Roger Federer pentru Blick, citat de WeLoveTennis.
Citește și:

CE SCRIU ELVEȚIENII DESPRE ROGER FEDERER ÎNAINTE DE LAVER CUP.

Potrivit jurnalistului Simon Graf, Roger s-a antrenat în această vară cu fostul jucător Ivo Heuberger, de care este foarte apropiat. Bineînțeles, el dezvăluie că intensitatea antrenamentelor nu este cea la care s-ar aștepta cineva a cărui revenire în circuit este foarte aproape.
După ce a fost operat de trei ori, Federer și-a acordat o ultimă șansă de a reveni pe teren și de a-și lua rămas bun jucând tenis competitiv. Intenția sa era de a reveni pe teren la sfârșitul anului 2022 pentru a se pregăti și pentru a face un sezon remarcabil în 2023.
El a recunoscut recent acest lucru la inaugurarea unui parc pentru copii din Emmen: "Cum, unde și ce, nu știu încă, dar sunt plin de speranță. Intenția mea este aceea (să joc în 2023) și sunt entuziasmat de asta. Următoarele trei sau patru luni vor fi foarte importante", a spus Roger.
Jurnalistul dezvăluie că zvonurile potrivit cărora ar avea apă la genunchi au fost confirmate de apropiații lui Roger, genunchiul lui fiind inflamat din nou. În acest fel, reabilitarea nu poate continua.
Dincolo de Laver Cup, unde poate juca un dublu care nu-l solicită prea mult dacă pare moderat de competitiv (deși în acest moment chiar și acest lucru rămâne sub semnul întrebării), este greu de crezut că Roger va fi disponibil pentru a juca la turneul de la Basel, unde este deja programat să debuteze marți, 26 octombrie (toate biletele sunt deja epuizate pentru acea zi).
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo