Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Emma Răducanu s-a săturat de critici și a răbufnit: "Asta se întâmplă dacă ajung pe locul 1000 WTA!"

Irina Aldea

Publicat 03/08/2022 la 19:30 GMT+3

Emma Răducanu a luat pe sus circuitul WTA anul trecut, la US Open, când, pornind din calificări, a cucerit marele trofeu fără a ceda set. Ulterior, britanica nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a fost ținta criticilor în ultimele luni. Ea a replicat și a spus că nu-i pasă dacă ajunge pe locul 1000 WTA.

Emma Răducanu

Credit imagine: Getty Images

Emma Răducanu va reveni la US Open la sfârșitul lunii și va încerca să-și apere cele 2000 de puncte câștigate anul trecut, grație incredibilului său parcurs de la Flushing Meadows. Intrată în turneu ca jucătoare venită din calificări, britanica a scris istorie, devenind prima jucătoare din Era Open care a câștigat turneul major de la New York jucând timp de 3 săptămâni, fără a ceda set.
Prin urmare, este de înțeles că există o presiune enormă asupra numărului 10 mondial în momentul în care își începe pregătirea pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, campanie pe care a început-o bine cu o victorie în primul tur împotriva americancei Louisa Chirico la Citi Open.
CITEȘTE ȘI:

Emma Răducanu s-a săturat de critici

În cadrul conferinței de presă de după meciul cu Chirico, britanica a recunoscut că este imposibil să ignore presiunea așteptărilor asupra ei, adăugând că ea însăși a avut anumite așteptări care au împovărat-o în trecut. Dar, în mod impresionant, Răducanu a declarat că va merge înainte, indiferent de cât de dificile vor fi săptămânile următoare.
Aflată în prezent pe locul 10 mondial, pierderea a 2.000 de puncte la Flushing Meadows o va face pe adolescentă să se prăbușească fără îndoială în clasament. Dar toate acestea nu sunt suficiente pentru a o descuraja pe sportiva de 19 ani, care a precizat că nu-i pasă cât de jos se duce în clasament, deoarece știe că are tot ce-i trebuie pentru a o lua de la zero - dacă se va ajunge la asta.
"Cred că, indiferent de ce am spus, probabil că am avut anumite așteptări de la mine care erau probabil un pic deformate. Iar acum, cu adevărat, le accept", a spus Emma Răducanu. "Bine, nu va fi neapărat drăguț sau ușor, dar sunt 100% de acord să o iau de la capăt, ca să fiu sinceră. De exemplu, dacă clasamentul meu se prăbușește până la 1000 WTA sau ceva de genul ăsta, atunci nu-mi pasă pentru că știu că sunt capabilă. Am învățat că sunt destul de rezistentă. Am fost doborâtă în fiecare săptămână, literalmente în fața tuturor, și m-am ridicat de fiecare dată. Este doar o experiență de învățare distractivă pentru mine".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo