Coșmarul trăit de Jessica Pegula după ce mama ei a făcut stop cardiac: "Sunt recunoscătoare că e încă printre noi"

De cele mai multe ori, aparențele înșală. Jessica Pegula părea să fi avut unul dintre cei mai buni ani ai săi în 2022. A fost fără îndoială adevărat din punct de vedere al tenisului. Numărul 3 mondial la finalul sezonului, ea a câștigat și primul său titlu WTA 1000 la Guadalajara, în noiembrie anul trecut. Ea îi dedicase acea victorie mamei ei în timpul ceremoniei de premiere. Mama Jessicăi încă suferă de consecințele unui stop cardiac survenit în iunie anul trecut.

Jessica Pegula a decis să se descarce de o greutate, împărtășind povestea ei publicată marți în "The Players Tribune". La întoarcerea de la Roland Garros, unde Pegula ajunsese în sferturile de finală la simplu și în finala de dublu, a avut loc tragedia din Florida. Americanca povestește astfel cum sora ei, Kelly, a salvat-o pe mama lor efectuând masaj cardiac și respirație gură la gură înainte de sosirea ajutoarelor, apoi următoarele zile de incertitudine și anxietate la terapie intensivă. "Când spunem că pentru a-ți reveni după o zi în spital este nevoie de o săptămână, nu este o glumă. Eram cu toții epuizați fizic și psihic, fără repere", a transmis ea.

Mama sa a supraviețuit în cele din urmă, dar grijile nu s-au terminat. Posibilele leziuni cerebrale erau următoarea amenințare. Nu era ideal în aceste condiții să continue să călătorească în circuit la toate turneele programate peste tot în lume. Pegula a hotărât totuși să meargă la Wimbledon câteva zile mai târziu (înfrângere în turul al treilea), dar îndoielile au asaltat-o rapid în privința urmărilor sezonului ei și chiar a carierei ei în tenis.

Pentru că mama sa, Kim Pegula, a avut multe responsabilități în calitate de președinte și proprietar al unei francize de hochei pe gheață (Buffalo Sabers) și de fotbal american (Buffalo Bills). De la momentul accidentului, a fost deci necesar ca familia să se organizeze - și mai ales tatăl Jessicăi Pegula, Terry - pentru a-și gestiona afacerile, investițiile și echipele sportive. Americanca și-a pus multe întrebări în această perioadă.

"Am vrut să le spun tuturor să ne lase în pace, că nimeni nu are dreptul să știe ce se întâmplă. Dar, în același timp, oamenii voiau să știe pentru că le era frică. Liderul lor, șeful lor, managerul lor, prietenul , colegul lor a încetat brusc să mai răspundă la telefon sau la e-mailuri, iar toate întâlnirile sale au fost anulate (...) Am trecut de la "Hai să sărbătorim sosirea mea în Top 10" la "Trebuie să mă gândesc la ce fac post-tenis mult mai devreme decât mă așteptam?", "Tatăl meu și familia mea au nevoie de ajutorul meu?", "Poate că ar trebui să mă întorc la școală și să lucrez pentru familie". Am 28 de ani și sunt foarte mândră de capacitatea mea de a face față oricărei situații cu care mă confrunt, dar asta a fost MULT", a transmis Jessica.

În cele din urmă, Jessica Pegula și-a continuat cariera cu succes. Dar viața ei, inevitabil, nu mai este aceeași: discuțiile cu medicii și asistentele fac acum parte din viața ei zilnică și încă nu știe cât de mult își va putea reveni mama ei după acest stop cardiac. "Astăzi, mama mea este încă în reabilitare și face progrese în fiecare zi. Ea are o afazie expresivă semnificativă și are probleme serioase de memorie. Ea poate citi, scrie și înțelege destul de bine ce se întâmplă în jurul ei, dar se luptă să își găsească cuvintele. Este greu de gestionat și este nevoie de multă răbdare pentru a comunica cu ea", a transmis Jessica.

În acest context dificil, succesul său în turneele din 2022 impune respect. Ea însăși nu știe cu adevărat cum de s-a descurcat atât de bine. Mai ales că trauma sa a revenit în ianuarie anul trecut, când Damar Hamlin, jucătorul de la Buffalo Bills, s-a prăbușit la pământ, de asemenea victimă a unui atac de cord. Nu departe de atacul de panică, Pegula a înfruntat atunci această nouă încercare purtând pe echipament un număr 3, în semn de omagiu pentru jucătorul de fotbal american.

A fost în timpul Australian Open când Pegula a decis să vorbească despre această poveste, ca o formă de terapie. "A fost un an dificil, dar în același timp mă simt norocoasă și binecuvântată. Sunt recunoscătoare că mama mea este mereu alături de noi, când alte familii poate că nu au avut această șansă. Ea nu s-a uitat niciodată la meciurile mele înainte, pentru că o făcea să fie prea emoționată. Acum le urmărește pe toate".