Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Caroline Wozniacki, victorie fulger la Charleston! Daneza, performanță unică de la revenire

Nicu Savin

Publicat 01/04/2024 la 21:48 GMT+3

Caroline Wozniacki s-a calificat en-fanfare în turul 2 al turneului WTA 500 de la Charleston, după ce a învins-o pe americanca McCartney Kessler cu 6-0, 6-1. Aceasta a fost cea mai clară victorie a danezei de la revenirea pe teren, după pauza de 3 ani în care a devenit de două ori mamă.

Wozniacki åbner John Cain Arena natten til onsdag ved Australian Open: Se kampen på discovery+

Credit imagine: Eurosport

Caroline Wozniacki a uimit lumea tenisului în vara anului trecut, când a anunțat că revine pe teren, după ce se retrăsese în 2020. În perioada de 3 ani cât a stat departe de sportul alb, daneza a născut doi copii, iar în momentul revenirii spunea că simte că poate ajunge din nou în elită.
Ușor-ușor, fostul lider mondial începe să semene cu jucătoarea care impresiona în trecut, iar acum bate la porțile primei sute WTA. Aflată pe locul 126 în lume, Wozniacki participă în această săptămână la turneul WTA 500 de la Charleston (SUA), iar începutul a fost perfect.
În primul tur, daneza a surclasat-o pe americanca McCartney Kessler (122 WTA), scor 6-0, 6-1, în numai 61 de minute de joc. Reprezentanta gazdelor a ajuns pe tabloul principal din postura de lucky-loser și nu a avut răspuns la jocul aproape perfect al lui Wozniacki.
Aceasta a terminat meciul cu un procentaj excelent la punctele câștigate cu primul serviciu (75%), a servit 3 ași și nu a comis nicio dublă greșeală. Daneza i-a oferit adversarei o singură minge de break, pe care a salvat-o, în timp ce ea a convertit 6 din cele 12 șanse de a câștiga contra serviciului.

Caroline Wozniacki, cea mai clară victorie de la revenire, la primul meci pe zgură după 4 ani

Succesul de azi a fost cel mai clar obținut de Caroline de la revenirea în circuit. Ea nu mai cedase un singur game într-un meci din ianuarie 2020, când trecea cu 6-1, 6-0 de neozeelandeza Paige Mary Hourigan în primul tur de la Auckland.
Meciul de azi a fost primul jucat pe zgură de sportiva daneză de când s-a întors în tenis. Decizia sa de a juca la Charleston e cât se poate de logică, pentru că majoritatea sportivelor de top și-au luat liber în această săptămână, deci există o șansă în plus să aibă un parcurs lung și să adune puncte în vederea urcării în ierarhia mondială. Turneul de la Charleston e unul dintre preferatele Carolinei. Ea a cucerit trofeul acolo în 2011 (a învins-o în finală pe Elena Vesnina) și a mai jucat două finale, în 2009 (a pierdut cu Sabine Lisicki) și 2019 (a pierdut cu Madison Keys).
Totuși, misiunea danezei va fi una dificilă în turul secund al turneului din SUA, pentru că adversară îi va fi Anhelina Kalinina, cap de serie 15. Pentru daneză va fi o oportunitate de revanșă, după ce a pierdut la Miami contra ucrainencei de la set și 5-2. Caroline chiar a ratat o minge de meci la duelul din Florida, singurul dintre cele două jucătoare.
La turneul de la Charleston participă și 3 jucătoare din România: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Gabriela Lee, ultima ajungând pe tabloul principal după ce a trecut de calificări. Favorită 1 la competiția de peste Ocean e Jessica Pegula. Ons Jabeur, Elina Svitolina, Beatriz Haddad Maia, Victoria Azarenka, Ekaterina Alexandrova, Daria Kasatkina, Emma Navarro sau Madison Keys sunt alte jucătoare cu nume prezente la acest turneu, cel mai tare al săptămânii.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo