Darren Cahill nu s-a vaccinat împotriva COVID-19. Explicația oferită de antrenorul Simonei Halep

Darren Cahill nu a apucat până acum să se vaccineze. Antrenorul Simonei Halep a explicat de curând de ce nu a urmat încă modelul elevei lui.

Darren Cahill

Credit imagine: Getty Images

Darren Cahill a fost alături de Simona Halep la turneul de la Miami, înainte ca sportiva noastră să ia decizia de a se retrage. Pe Twitter, australianul a explicat de ce nu a reușit să se vaccineze până acum. Tehnicianul de la Antipozi a scris pe aceeași rețea de socializare și care este serul pentru care ar putea opta.
În vârstă de 55 de ani, Darren Cahill a răspuns pe contul personal de Twitter întrebărilor venite de la fani privind vaccinarea împotriva COVID-19. Eleva lui a făcut deja vaccinul și a declarat că se simte mult mai în siguranță de când a făcut această alegere, încă din luna februarie a acestui an.

Darren Cahill, nerăbdător să se vaccineze împotriva COVID-19

Chiar dacă nu a avut timp să se vaccineze, Darren este nerăbdător să facă și el acest pas: "Sper într-o săptămână (n.r. să se vaccineze). Este dificil cu perioada de trei săptămâni dintre doze, ținând cont de cât de mult călătorim (n.r. în circuit). Nu voi ezita când va fi găsită o soluție. Problema mare este că nu voi fi în SUA peste două săptămâni. Plimbatul dintr-o țară în alta îngreunează tot procesul. Dacă fac o doză, să zicem în SUA, nu știu dacă pe a doua o pot face, să zicem, în România, și dacă ea va fi recunoscută", a transmis Darren Cahill.
Antrenorul australian a dezvăluit și unde se va afla în perioada următoare. Darren Cahill va veni în România pentru a o ajuta pe Simona Halep să se pregătească cât mai bine cu putință pentru sezonul de zgură. Cahill a precizat că ar putea opta pentru a fi vaccinat cu Johnson & Johnson, cel care se face într-o singură doză. "Sună bine", a punctat australianul. De asemenea, Darren a mai spus că fiul său, Benjamin, a primit primul vaccin al celor de la Pfizer, la fel ca Simona.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo