Coco Gauff, campioană la Wuhan, după o finală strânsă cu Pegula! Record în istoria competiției
Publicat 12/10/2025 la 15:35 GMT+3
Coco Gauff a cucerit titlul la turneul WTA 1000 de la Wuhan, după ce a învins-o în finală pe Jessica Pegula, scor 6-4, 7-5. Mai tânăra americancă a revenit fantastic în actul secund și a închis meciul înainte să se ajungă în decisiv. Prin parcursul impecabil din această săptămână, americanca de pe locul 3 WTA a setat un record absolut în istoria competiției din China.
Naomi Osaka - Coco Gauff - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Coco Gauff a arătat o formă excelentă în sezonul asiatic, pe care a fructificat-o cu un nou titlu important. Dacă la Beijing s-a oprit în semifinale, a 3-a jucătoare a lumii a mers până la capăt la Wuhan. Americanca nu a pierdut niciun set până în finală, dar acolo a fost pusă la grea încercare de conaționala Jessica Pegula și a ieșit un meci pasionant, câștigat în cele din urmă de Coco tot în minimum de seturi.
Gauff a început excepțional finala și după ceva mai mult de 10 minute avea deja minge e 4-0. Pegula a evitat distanțarea adversarei și a intrat în meci, reușind să egaleze la 4, dar finalul de set i-a aparținut mai tinerei americance, care s-a impus cu 6-4.
Actul secund a început diametral opus față de primul, Pegula fiind cea care s-a desprins repede la 3-0. Gauff a revenit la rândul ei și a egalat, însă imediat și-a cedat din nou serviciul și Jessica s-a distanțat apoi la 5-3. Nici de această dată nu a reușit să-și mențină avansul și Gauff a câștigat 4 game-uri la rând, impunându-se cu 6-4, 7-5, după o oră și 44 de minute.
Coco Gauff a câștigat titlul la Wuhan și a setat un record în istoria turneului
Coco Gauff a câștigat astfel al 11-lea titlu WTA al carierei și al doilea al sezonului, după cel de la Roland Garros. La turneele WTA 1000, acesta este al 3-lea triumf din cariera americancei, după cele de la Cincinnati 2023 și Beijing 2024. Gauff a devenit abia a doua jucătoare care își trece în palmares ambele titluri la turneele de 1000 de puncte din China, după Caroline Garcia, care a câștigat la Beijing și Wuhan în 2017.
Pe parcursul turneului de la Wuhan, Coco Gauff a cedat numai 25 de game-uri, stabilind un record în istoria competiției apărute în calendarul WTA în 2014. Ea a spulberat vechiul record, care îi aparținea Petrei Kvitova de la ediția din 2016 (36 de game-uri pierdute în drumul spre trofeu).
Coco Gauff a ajuns la 9 titluri WTA pe hard, din tot atâtea finale jucate. În toată "Era Open", doar Serena Williams a avut o serie mai lungă în acest sens. Legenda tenisului american a câștigat primele sale 12 finale pe această suprafață.
Grație titlului cucerit la Shanghai, Coco Gauff și-a asigurat locul 3 WTA la final de an. Americanca poate spera chiar să termine sezonul pe poziția a doua, deoarece diferența față de Iga Swiatek s-a redus acum la sub 1000 de puncte, care poate fi recuperată printr-un parcurs perfect la Turneul Campioanelor, coroborat cu un turneu slab făcut de poloneză la Riyadh.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
4
5
6
7
Promo
Promo