A dat mâna cu Federer și a făcut pe toată lumea să râdă la Dubai: "Nu mă mai spăl niciodată!"

Eliminat în primul tur la Dubai, Benjamin Hassan a trăit însă un moment de neuitat: Roger Federer l-a felicitat și a dat mâna cu el. Libanezul a făcut deliciul presei cu o declarație savuroasă: "Nu mă mai spăl niciodată!".

Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

Eliminat rapid în primul tur la Dubai, dar cu un moment pe care îl va povesti, probabil, toată viața. Pentru Benjamin Hassan, locul 289 ATP, ziua de 23 februarie 2026 nu va fi ținută minte din cauza scorului sau a înfrângerii, ci pentru o strângere de mână.
Invitat de organizatori pe tabloul principal al turneului ATP 500 din Emirate, libanezul a cedat în doar o oră și 12 minute în fața experimentatului Stan Wawrinka. Însă surpriza a venit după ultimul punct. În tribune, atent la victoria lui "Stan the Man", s-a aflat și legendarul Roger Federer, care a ținut să-l salute personal pe Hassan la finalul partidei.
CITEȘTE ȘI:

Benjamin Hassan a făcut senzație la Dubai după o strângere de mână cu Federer: "Nu mă mai spăl niciodată!"

Momentul a fost povestit cu mult umor de Hassan la conferința de presă: "La început, nu aveam absolut nicio idee că era în tribune. L-am zărit abia la final și i-am simțit imediat prezența. Nu o să-mi mai spăl niciodată mâinile. Niciodată. (râde)
A venit la mine și mi-a spus că a fost un meci bun. I-am răspuns «mulțumesc» în germană, pentru că vorbesc germană. M-am născut și am crescut în Germania. A părut puțin surprins. Dar da, cum am spus, mâna asta, asta, o voi spăla doar de aici încolo", a spus jucătorul, arătând spre cot, stârnind râsete în sală.
Deși înfrângerea din primul tur al turneului de la Dubai nu îi va aduce puncte importante în clasament, întâlnirea cu Federer valorează, pentru Hassan, cât o victorie. De cealaltă parte, Wawrinka îl va înfrunta în optimile de finală pe Daniil Medvedev, favorit numărul 3 la turneul din Emiratele Arabe Unite.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo