Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea, elogiată în presa internațională, după victoria magică de la Dubai, cu Vondrousova

Nicu Savin

Publicat 22/02/2024 la 18:18 GMT+2

Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Dubai, după ce a reușit revenirea carierei. Românca a salvat 6 mingi de meci în duelul cu Marketa Vondrousova, iar succesul său face înconjurul lumii. Marile publicații dedicate tenisului s-au întrecut în epitete la adresa sportivei noastre, care a devenit cea mai în vârstă jucătoare calificată în penultimul act al turneului din Emiratele Arabe Unite.

Sorana Cîrstea (WTA Dubai 2024)

Credit imagine: Eurosport

La Australian Open, Sorana Cîrstea le-a creat o mare supărare fanilor, "reușind" să piardă de la 6-0, 4-2 duelul cu chinezoaica Yafan Wang (70 WTA). La puțin peste o lună distanță, sportiva noastră s-a revanșat în cel mai frumos mod, fiind ea protagonista unei reveniri memorabile.
În sferturile de la Dubai, românca a fost condusă cu 6-2, 5-1 de Marketa Vondrousova. Campioana de la Wimbledon 2023 a servit apoi de 3 ori pentru a închide partida și a avut 6 mingi de meci, în 4 game-uri diferite, dar Sorana a găsit resurse să revină și să se impună în final cu 2-6, 7-6(1), 6-2.
Cîrstea a dezvăluit că nici ea nu știe cum a câștigat acest meci, iar site-ul oficial al WTA a numit succesul său "miracolul de la Dubai". Presa din Cehia a fost consternată de incapacitatea Marketei Vondrousova de a închide meciul, iar succesul Soranei face înconjurul presei internaționale.

Sorana Cîrstea, lăudată la unison în presa internațională, după revenirea memorabil în duelul cu Vondrousova de la Dubai

Marile publicații dedicate tenisului s-au întrecut în laude la adresa sportivei noastre, toți specialiștii fiind de acord că astăzi s-a produs revenirea anului în tenisul mondial.
"Ce joc grozav ne-a oferit Sorana Cîrstea în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai. Românca a semnat una dintre cele mai epice reveniri ale carierei sale pentru a ajunge pentru a treia oară în semifinalele unui WTA 1000. Marketa Vondrousova nu a reușit să scape de Cîrstea, care s-a resuscitat în setul doi când era condusă cu 5 game-uri la 1. A reușit să salveze 6 puncte de meci împotriva unei Vondrousova căreia nu-i venea să creadă ce se întâmplă. Astfel, campioana de la Wimbledon se întoarce acasă cu un gust amar, pentru că nu a dat lovitura finală, în timp ce românca o va întâlni în semifinale pe Jasmine Paolini.", au scris jurnaliștii de la puntodebreak.com.
"Condusă cu 6–2, 5–1, Cîrstea salvează șase mingi de meci și reușește revenirea anului împotriva Marketei Vondrousova", au titrat francezii de la welovetennis.fr, care au continuat: "Marketa Vondrousova își poate mușca degetele... Câștigătoarea de la Wimbledon a condus cu 6–2, 5–1 în sferturile de finală din Dubai împotriva româncei Cîrstea, dar oricât de incredibil ar părea, nu ea a câștigat acest meci. Cehoaica a obținut un total de șase puncte de meci, dar sacrificiul de sine și determinarea Soranei Cîrstea au fost acolo pentru a-i permite să câștige în trei seturi, 2–6, 7–6 (1), 6–2.".
"Cîrstea găsește o revenire miraculoasă la Dubai", au titrat și jurnaliștii de la tennis.com la videoclipul cu ultimul punct al meciului.

Sorana Cîrstea - Jasmine Paolini, în semifinale la Dubai! Românca poate ajunge în premieră în top 20 WTA

În penultimul act de la Dubai, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Jasmine Paolini, a 26-a jucătoare a lumii. Italianca a beneficiat în sferturi de abandonul Elenei Rybakina, kazaha alegând să nu intre pe teren din cauza unor probleme de sănătate. Italianca, ocupantă a locului 26 WTA, a urcat cel mai sus în ierarhie pe 24 WTA, pe 29 ianuarie 2024. În clasamentul LIVE, Paolini și-a depășit cea mai bună clasare a sa, ocuând acum locul 22, după calificarea în semifinale la Dubai fără să joace.
În acest moment, Sorana Cîrstea se află pe locul 21 în clasamentul LIVE, cu 2223 de puncte în dreptul său, cu 12 mai puține decât jucătoarea de pe locul 20, Barbora Krejcikova. Românca e urmată în ierarhia LIVE chiar de următoarea ei adversară, Jasmine Paolini, care are 2090 de puncte în clasamentul LIVE. Cu Jasmine Paolini chiar în spatele româncei, meciul lor din semifinale va decide dacă Sorana va reuși să-și întreacă cea mai bună clasare a carierei sau dacă Paolini o va depăși.
Sorana are chiar posibilitatea să debuteze în Top 20 WTA. Dacă trece de Paolini și se califică în marea finală de la Dubai, sportiva noastră ar ajunge la 2483 de puncte, ceea ce ar duce-o pe locul 15, iar cu un posibil succes în ultimul act, Sorana ar ajunge să ocupe la 33 de ani locul 14.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo