Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea se bate cu Paolini la Dubai și pentru clasament! Cum poate românca să debuteze în Top 20 WTA

Irina Aldea

Actualizat 22/02/2024 la 17:50 GMT+2

Sorana Cîrstea s-a calificat în mod entuziasmant în semifinale la Dubai după ce a revenit miraculos cu Marketa Vondrousova, salvând șase mingi de meci. Sprotiva noastră are șansa de a-și depăși cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială dacă o învinge în semifinale pe Jasmine Paolini, care are și ea o miză importantă în privința clasamentului WTA.

Sorana Cîrstea, Dubai WTA

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea a reuşit o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova, campioana en-titre de la Wimbledon, cu 2-6, 7-6 (1), 6-2, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari. Cîrstea (33 ani, 22 WTA) s-a impus după două ore şi 41 de minute de joc, într-un meci în care a avut o revenire spectaculoasă şi a salvat nu mai puțin de șase mingi de meci.
În penultimul act, Sorana Cîrstea o va întâlni la Dubai pe Jasmine Paolini, a 26-a jucătoare a lumii. Italianca a beneficiat în sferturi de abandonul Elenei Rybakina, kazaha alegând să nu intre pe teren din cauza unei accidentări.Italianca, ocupantă a locului 26 WTA, a urcat cel mai sus în ierarhie pe 24 WTA, pe 29 ianuarie 2024. În clasamentul LIVE, Paolini și-a depășit cea mai bună clasare a sa, ocuând acum locul 22, după calificarea în semifinale la Dubai fără să joace.
CITEȘTE ȘI:

Sorana Cîrstea se bate cu Paolini la Dubai și pentru clasament! Cum arată bătălia în ierarhia LIVE

În acest moment, Sorana Cîrstea se află pe locul 21 în clasamentul LIVE, cu 2223 de puncte în dreptul său, cu 12 mai puține decât jucătoarea de pe locul 20, Barbora Krejcikova. Românca e urmată în ierarhia LIVE chiar de următoarea ei adversară, Jasmine Paolini, care are 2090 de puncte în clasamentul LIVE. Cu Jasmine Paolini chiar în spatele româncei, meciul lor din semifinale va decide dacă Sorana va reuși să-și întreacă cea mai bună clasare a carierei sau dacă Paolini o va depăși.
Sorana are chiar posibilitatea să debuteze în Top 20 WTA. Dacă trece de Paolini și se califică în marea finală de la Dubai, sportiva noastră ar ajunge la 2483 de puncte, ceea ce ar duce-o pe locul 15, iar cu un posibil succes în ultimul act, Sorana ar ajunge să ocupe la 33 de ani locul 14.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol