Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer se despart după șapte ani în care au jucat împreună în ATP

Cezara Paraschiv

Actualizat 20/11/2020 la 15:37 GMT+2

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer se despart, după șapte ani în care au făcut echipă în proba de dublu.

Horia Tecău a plecat spre New York

Credit imagine: Eurosport

Horia Tecău, 35 de ani, va avea un nou partener în proba de dublu în 2021. El și Jean-Julien Rojer se despart la capătul sezonului 2020, după o colaborare fructuoasă, de șapte ani, care le-a adus 20 de trofee, dintre care două de Grand Slam.
Olandezul în vârstă de 39 de ani a fost cel care a făcut surprinzătorul anunț al despărțirii, în condițiile în care Tecău și Rojer formau una dintre cele mai sudate echipe de dublu din tenisul masculin. Jean-Julien Rojer a transmis însă, joi, că va face pereche în noul sezon cu brazilianul Marcelo Melo, fost lider mondial și dublu câștigător de Grand Slam, care ieri și-a încheiat parteneriatul cu Lukas Kubot cu o victorie în grupele Turneului Campionilor. Horia Tecău a confirmat știrea la scurt timp, dar a refuzat să facă alte precizări.

Tecău și Rojer se despart: Roland Garros, ultimul "bal"

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer și-au început oficial parteneriatul în 2014, la turneul de 250 de puncte de la Brisbane. Cei doi se cunoscușteau însă destul de bine din anii anteriori, din perioadele de pregătire petrecute la Miami, când amândoi căutau încă soluții pentru carierele lor de la simplu. Tecău avea mai multe trofee câștigate în momentul respectiv (16 titluri, față de 9 ale lui Rojer), olandezul avea un mic avans în clasament, însă românul avea în spate trei finale pierdute la Wimbledon – ceea ce lipsea din cariera olandezului, adică meciurile cu trofeul pe masă în Grand Slam-uri. Iar în timp, acest nou parteneriat a adus finalele pentru Rojer și depășirea pragului psihologic pentru Tecău.
Cu ambii jucători poziționați în Top 25 mondial la startul colaborării, prima victorie a cuplului Tecău / Rojer a apărut la Australian Open, iar succesul a venit mai departe destul de rapid, cu un prim titlu câștigat la Zagreb la o lună de la startul aventurii comune. Tecău și Rojer au câștigat opt titluri în 2014, având o singură finală pierdută. Din acest punct de vedere, 2014 rămâne cel mai fructuos an al colaborării dintre Tecău și Rojer. În 2015 au venit titlurile de la Wimbledon și Turneul Campionilor (6-4, 6-3 în finală cu perechea Mergea / Bopanna), iar în 2017 – cel de la US Open. Tecău și Rojer nu au mai bifat însă decât alte două prezențe la Turneul Campionilor după succesul din 2015, reușind o singură victorie în grupe.
Horia Tecău s-a confruntat însă cu mai multe accidentări în ultimii ani, însă Rojer a fost în acele momente dificile partenerul ideal. Nu s-a îndreptat spre o altă colaborare, făcându-l pe român să afirme: "Am vorbit despre asta, mi-a spus că mă așteaptă cât e nevoie, am avut liniște, loialitate, siguranță, tot ce-mi doresc de la un partener de dublu. Indiferent de circumstanțe, a fost acolo și încă e", declara Tecău, potrivit gsp.ro.
Primele indicii ale faptului că Rojer nu mai are aceeași răbdare au apărut însă după ce Horia Tecău și-a încheiat sezonul 2020 după eliminarea din optimi de la Roland Garros, în timp ce Juls a disputat alte trei turnee, la Antwerp, Viena și Masters-ul de la Paris, cu doi parteneri diferiți – Fabrice Martin și Raven Klaasen (fără a obține vreo victorie). În prezent, olandezul se îndreaptă spre un parteneriat cu un jucător care, începând cu 2013, este nelipsit de la Turneul Campionilor și care a devenit un personaj de prim-plan în ATP, bun prieten cu Alexander Zverev și un susținător al noii asociații propuse în ATP de Novak Djokovic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo