Vom avea încă o reprezentantă pe tabloul principal la Iași Open! Ilinca Amariei a produs surpriza și se va duela în calificări cu o altă româncă
Pe lângă cele trei reprezentante ale noastre repartizate automat pe tabloul principal, este sigur că o altă româncă va lua startul în competiția de săptămâna viitoare. Ilinca Amariei a învins o jucătoare mult mai bine clasată și se va duela în ultimul tur al calificărilor cu Carmen Herea.
Ilinca Amariei (sursă: Mihaela Cozma)
Credit imagine: Eurosport
Competiția de la Iași Open, cel de-al 2-lea turneu WTA 250 al anului desfășurat în România, va debuta luni, pe tabloul principal fiind repartizate Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru. Pe lângă cele trei, alte opt românce au luat startul în calificări, iar în acest moment este sigur că una dintre ele li se va alătura celorlalte trei reprezentante ale noastre
Ilinca Amariei, beneficiară a unui wild-card, a întâlnit-o pe Caroline Werner, sportivă cu o clasare de peste 300 de locuri mai bună decât a adversarei și favorita #6 a calificărilor. Jucătoarea din Germania a câștigat primul set cu un categoric 6-0, însă românca a reușit să revină și să se impună cu 6-4, 6-2 în următoarele două manșe, avansând în runda secundă.
Ilinca Amariei - Carmen Herea, în ultimul tur al calificărilor! Irina Fetecău o va întâlni pe Elina Avanesyan
Pentru un loc pe tabloul principal, Ilinca Amariei va fi nevoită să treacă de Carmen Herea, cea alături de care a format o echipă foarte competitivă de dublu la cea mai recentă acțiune a selecționatei de BJK Cup. Herea a reușit astăzi să treacă de Ekaterina Kazionova cu 6-3, 7-5.
O altă sportivă din România care a avansat în ultimul tur al calificărilor este Irina Fetecău, ea învingând-o pe Tatiana Pieri cu 6-4, 5-7, 6-1. Fetecău a revenit recent în tenis după o suspendare de 10 luni primită pentru dopaj și speră să ajungă, pentru prima dată de la problema avută, pe tabloul principal al unei întreceri din circuitul WTA. Totuși, misiunea se anunță una complicată, având în vedere că luni se va duela cu Elina Avanesyan.
În calificări au luat startul și Cristiana Nicoleta Todoni, Andreea Prisacariu, Eva Maria Ionescu și Maria Sara Popa, dar, din păcate, toate au fost învinse cu scorul de 0-2. În această seară, Maia Ilinca Burcescu, care este una dintre marile speranțe ale României, o va întâlni pe veterana Varvara Lepchenko, care este mai în vârstă decât adversara ei cu nu mai puțin de 24 de ani! Americanca este o fostă ocupantă a locului 19 mondial.
Ultima rundă a calificărilor:
- Romero Gormaz - Kulambayeva.
- Liu - Oz.
- Burcescu / Lepchenko - Ibragimova.
- Pridankina - Garcia-Perez.
- Avanseyan - Fetecău.
- Amariei - Herea.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)