Mai dulce decât orice pentru Iga Swiatek este faptul că are acum ceva în comun cu jucătorul pe care îl iubește din tot sufletul - Rafael Nadal. Poloneza a reușit una dintre foarte rarele victorii la Paris fără set cedat, cu un parcurs de vis, transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Deloc întâmplător, gândul noii campioane de la Paris a mers către Rafa în timpul ceremoniei de premiere: "Mă uitam an de an cum Rafa ridică trofeul aici. Mi se pare incredibil că am ajuns și eu în acest punct", a declarat Swiatek la premierea de pe "Chatrier".

Iga Swiatek, printre 10 performeri ai tenisului care au triumfat la Roland Garros fără a pierde set, în probele de simplu (Era Open):


Laver Cup
Rafa Nadal, propunere inedită pentru Roger Federer înaintea noului sezon competițional
ACUM 10 ORE
  • Evonne Goolagong Cawley (1971)
  • Billie Jean King (1972)
  • Ilie Năstase (1973)
  • Chris Evert (1974)
  • Bjorn Borg (1978 și 1980)
  • Steffi Graf (1988)
  • Arantxa Sánchez Vicario (1994)
  • Justine Henin (2006 și 2007)
  • Rafael Nadal (2008, 2010 și 2017)
  • Iga Swiatek (2020)

Iga Swiatek, campioana Roland Garros 2020, își trece numele și pe o altă listă exclusivistă

Poloneza Iga Swiatek a mai intrat într-un top extrem de onorant, al celor mai puține game-uri cedate în drumul spre trofeul de la Roland Garros.
Recordul absolut îi aparține lui Steffi Graf, care în 1988 reușea unicul "Golden Slam" din istoria tenisului. Nemțoaica câștiga Australian Open-ul fără set pierdut, apoi repeta isprava la Paris, adversarele câștigându-i doar 20 de game-uri. Graf a câștigat finala French Open-ului cu 6-0, 6-0, în ceea ce rămâne cea mai scurtă finală din istoria turneului.
În 2020, cu doar 28 de game-uri pierdute în drumul spre câștigarea Cupei "Suzanne Lenglen", Iga Swiatek a egalat parcursul din 1978 al lui Chris Evert, care se încorona tot cu doar 28 de game-uri cedate.
Topul celor mai clare victorii este completat de Serena Williams - 29 de game-uri pierdute în 2013 și Martina Navratilova - 30 de game-uri pierdute în 1984.

Iga Swiatek, campioană la Roland Garros 2020: traseul spre trofeu

  • Turul 1: vs Marketa Vondrousova (#15) 6-1 6-2
  • Turul 2: vs Hsieh Su-Wei 6-1 6-4
  • Turul 3: vs Eugenie Bouchard 6-3 6-2
  • Optimi: vs Simona Halep (#1) 6-1 6-2
  • Sferturi: vs Martina Trevisan 6-3 6-1
  • Semifinale: vs Nadia Podoroska 6-2, 6-1
  • Finala: vs Sofia Kenin (#4) 6-4 6-1
Iga Swiatek a câștigat șase dintre cele 14 seturi disputate cu 6-1, s-a impus de patru ori cu 6-2, a avut două setrui de 6-3 și două seturi de 6-4.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
22/09/2021 LA 08:58
Tenis
Cât câștigă în prezent Emma Răducanu din contractele cu Nike și Wilson și ce oferte are pe masă
20/09/2021 LA 08:24