Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Elina Svitolina nu s-a putut abține! Ce a spus imediat după victoria cu rusoaica Blinkova, la Strasbourg

Irina Aldea

Actualizat 27/05/2023 la 20:22 GMT+3

Elina Svitolina a cucerit sâmbătă al 17-lea titlu al carierei, după ce a învins-o pe sportiva din Rusia, Anna Blinkova, în marea finală de la Strasbourg. La ceremonia de premiere, ucraineanca nu s-a abținut și a făcut un anunț aplaudat la scenă deschisă: "Împreună vom câștiga acest război!"

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Elina Svitolina (508 WTA) a cucerit sâmbătă titlul la turneul WTA 250 de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 225.480 de euro, după ce a învins-o în finală pe rusoaica Anna Blinkova (66 WTA), în două seturi, 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 34 de minute de joc.
Pentru Svitolina, campioană la Strasbourg şi în 2020, este primul trofeu adjudecat în circuitul WTA după pauza de un an în care a născut o fetiţă.Datorită succesului din Franța, Elina Svitolina va urca până pe locul 191 în clasamentul WTA. Elina Svitolina a cucerit titlul de la Strasbourg după doar 8 săptămâni de la revenirea în tenis și doar la a patra sa prezență pe tabloul unui turneu WTA.
CITEȘTE ȘI:

Elina Svitolina nu s-a putut abține! Ce a spus după victoria cu rusoaica Blinkova

Elina Svitolina a vorbit la ceremonia de premiere despre victorie, dar și despre situația tensionată din Ucraina. Sportiva a anunțat că toți banii câștigați în Franța vor fi donați către copiii din Ucraina, iar la final a transmis și un mesaj aplaudat la scenă deschisă: "Câștigarea acestui trofeu înseamnă foarte mult pentru mine. Mai ales aici, unde am primit un trofeu în 2020, în anul izbucnirii pandemiei de coronavirus. Este foarte frumos să fiu fără mască, ținând în mână un trofeu.
Voi dona toți banii câștigați la acest turneu copiilor din Ucraina. Aș vrea să mulțumesc Franței pentru că a făcut o treabă incredibilă în a-i primi pe ucraineni, făcând tot posibilul pentru ca ei să se simtă în siguranță... Împreună vom vedea lumina și vom câștiga acest război", a fost mesajul sportivei din Ucraina.
La finalul partidei cu Anna Blinkova, Elina Svitolina a salutat-o pe adversara sa dând din cap, dar nu a dat mâna cu rusoaica, un gest care deja nu mai surprinde pe nimeni, asta pentru că sportivele din Ucraina au hotărât de comun acord să nu le mai salute pe adversarele din Rusia și Belarus.
Roland Garros 2023 se desfãșoarã în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se vãd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo