Vestea așteptată de toți jucătorii la Roma! Fanii vor fi prezenți în tribune la semifinale și finale

Turneul de la Roma a început pustiu, fără fani în tribune, însă competiția de la Foro Italico se va încheia glorios, în uralele iubitorilor sportului alb.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Pandemia de coronavirus a făcut ca turneele de tenis și mai toate competițiile sportive din lume să se desfășoare fără suporteri în tribune. Jucătorii și-au exprimat nemulțumirea față de acest aspect, însă au acceptat că deocamdată, situația la nivel global nu le permite suporterilor să vină în tribune și să-i susțină îndeaproape. Totuși, turneul de la Roma va avea parte de fani în faza semifinalelor și a finalelor.
Simona Halep, principala favorită de pe tabloul de simplu feminin, s-a calificat ieri în sferturile de finală de la Roma, iar dacă trece de kazaha Yulia Putintseva, campioana noastră va fi susținută din tribune de fanii sportului alb. Mai exact, situația pandemiei de coronavirus din Italia le permite acum autorităților să ia această decizie, chiar dacă la nivelul Europei, cifrele din ultimele zile nu sunt încurajatoare.

Jucătorii vor fi susținuți de suporteri în semifinalele și finalele de la Roma

Vincenzo Spadafora, ministrul Sportului din Italia, a anunțat ieri că 1.000 de fani pot asista la evenimentele sportive organizate în aer liber. Măsura intră în vigoare duminică și se aplică și în cazul turneului de la Foro Italico. Semifinalele și finalele de pe ambele tablouri, feminin și masculin, vor putea fi urmărite de până la 1.000 de spectatori. Totuși, măsura se aplică doar respectând regulile sanitare aflate în vigoare.
Toți fanii care vor fi prezenți la complexul de la Foro Italico duminică și luni vor fi obligați să poarte mască, să respecte măsurile de distanțare socială și să stea doar pe scaunul rezervat. Ministrul Sportului din Italia, Vicenzo Spadafora, a făcut anunțul vineri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo