Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak nu e singurul campion din familia Djokovic! Stefan, fiul lui, a cucerit primul titlu la doar 7 ani

Irina Aldea

Actualizat 15/05/2022 la 23:13 GMT+3

Novak Djokovic a cucerit azi titlul de la Roma, după finala cu Stefanos Tsitsipas, iar la final, Nole i-a dedicat victoria fiului lui, Stefan, care a câștigat azi primul lui turneu, la doar 7 ani.

Novak Djokovic, titlul #6 la Roma, al 38-lea Masters al carierei, după finala cu Stefanos Tsitsipas

Lider mondial în clasamentul ATP, Novak Djokovic a câștigat în această seară al șaselea titlu la Roma, după ce l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în minimum de seturi, scor 6-0, 7-6 (5), la capătul unui meci care a durat o oră și 38 de minute de joc. Grecul a ratat şansa de a-şi lua revanşa după eşecul suferit în faţa lui Djokovic în finala ediţiei trecute a turneului de la Roland Garros, câştigată la mare luptă de sârb, după cinci seturi.
După finala de la Roma, Novak Djokovic a spus la ceremonia de premiere că îi dedică titlul fiului lui, Stefan, care a jucat și el prima finală azi. La momentul discursului lui Nole, Stefan nu încheiase meciul lui, dar când Djokovic a ajuns la conferința de presă a confirmat că fiul lui e de asemenea campion, câștigând primul lui titlu la doar 7 ani.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, un tată mândru: Stefan a câștigat primul lui titlu, la doar 7 ani

"Ei bine, călătoria ca părinte de copil care joacă tenis a început cu succes. Fiul meu a câștigat turneul de astăzi. A fost un fel de Sunshine Double azi pentru noi. Este un turneu de club foarte mic pentru el. Evident, nu prea contează. Rezultatul este secundar, dar trebuie să recunosc că a fost frumos să îl văd jucând. Nu-l împing eu să joace tenis. Este dorința lui să intre pe teren, să se antreneze și să joace tenis", a spus Novak Djokovic la conferința de presă.
Stefan Djokovic este un cunoscut fan al lui Rafael Nadal, căruia îi copiază stilul de joc. Totuși, Novak, tatăl lui, a ținut să precizeze la turneul de la Madrid că Stefan are un nou favorit: "În ultimele luni, pentru fiul meu, Nadal nu mai este numărul 1, ci Alcaraz. Și-a schimbat jucătorul preferat". În luna februarie a anului acesta, într-un interviu acordat BBC, cel care are 20 de titluri de Grand Slam în palmares a recunoscut că fiul său "l-a încurajat pe Nadal în timpul finalei din Australia împotriva lui Medvedev".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo