Sorana Cîrstea, ridicată în slăvi de Jelena Ostapenko! La ce se așteaptă letona de la meciul din sferturile de la Roma
Sorana Cîrstea are un parcurs de vis la Roma și are șansa de a ajunge în semifinalele competiției. Românca va da peste Jelena Ostapenko în sferturi, iar letona a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătoarei noastre, pe care a numit-o drept "o persoană extraordinar de drăguță".
Sorana Cîrstea a fost prezentă la Țiriac Open și a schimbat câteva mingi cu cei mici
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea traversează unul dintre cele mai impresionante momente ale carierei sale chiar în ultimele luni petrecute în circuitul profesionist. Românca ajunsă la 36 de ani s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma, după o victorie frumoasă în fața Lindei Noskova, iar la conferința de presă de după meci a vorbit deschis despre schimbarea mentală care i-a transformat complet jocul.
În turul 3, sportiva noastră obținuse prima sa victorie în fața unui lider mondial din clasamentul WTA, reușind să o elimine pe Aryna Sabalenka. Acum, pentru un loc în semifinale, românca se va duela cu Jelena Ostapenko, cea care luni a trecut de Anna Kalinskaya.
Letona a vorbit la superlativ despre Sorana înaintea duelului direct, semn că relația dintre ele este una foarte bună. Ostapenko se așteaptă la un meci tare și crede că ideea retragerii Soranei i-a eliberat din presiunea de pe umeri, motiv pentru care are și aceste rezultate bune.
"Este o persoană extraordinar de drăguță. Cred că joacă foarte bine anul acesta. Am jucat de multe ori una împotriva celeilalte și cu siguranță va fi un meci bun. Cred că faptul că 2026 este ultimul an al Sorana Cîrstea îi oferă puțină libertate, într-un sens bun, pentru că nu mai ai acea presiune că trebuie să-ți aperi punctele și lucruri de genul acesta. De asemenea, este o mare muncitoare. A fost accidentată de câteva ori și este foarte greu să revii după accidentări", a spus Jelena Ostapenko, citată de site-ul WTA.
Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko se cunosc foarte bine, asta pentru că au disputat nu mai puțin de șapte meciuri în circuitul mondial feminin. Scorul este 4-3 în favoarea letonei, însă românca a câștigat ultimele două înfruntări directe, la Wuhan, în 2025, și la Brisbane, la începutul acestui an.
Sorana are așadar șansa de a egala scorul la directe și de a se califica pentru prima dată în semifinale la turneul WTA 1000 de la Foro Italico. De doar trei ori în carieră a reușit Sorana Cîrstea să ajungă în semifinalele unui turneu WTA 1000 și doar o dată într-o finală, la Toronto, în 2013.
Sorana Cîrstea a dezvăluit secretul la Roma, în fața jurnaliștilor! Cum a activat "God Mode" la 36 de ani: "Asta m-a eliberat!"
Anunțul retragerii, departe de a o apăsa, pare să fi avut efectul exact opus asupra sportivei din România. Sorana spune că, odată ce a decis că 2026 va fi ultimul ei sezon, a reușit să se elibereze de presiunea care a urmărit-o ani întregi:
"Nu, nu a fost o glumă. Mă bucur de fiecare săptămână și vin dintr-un loc în care chiar nu mai am presiune. Nu vreau să încep să pun presiune pe mine acum. Încerc doar să mă concentrez pe tenisul meu și să mă bucur de tot ce mi se întâmplă", a declarat Cîrstea.
Românca a explicat că această decizie i-a schimbat complet perspectiva asupra competiției și a ajutat-o să redescopere plăcerea pură de a juca tenis: "Cred că, într-un fel, faptul că mi-am anunțat retragerea m-a eliberat puțin. Toate acele așteptări au dispărut, pentru că am simțit că nu mai am nimic de demonstrat. Acest an merge chiar mai bine decât mă așteptam și mă bucur enorm de tot. Iubesc acest sport și iubesc tenisul. Pentru mine, faptul că pot continua să joc bine și să am șansa să evoluez în fața publicului, în toate aceste orașe în care am jucat atâția ani, este minunat".
Sorana Cîrstea a scăpat de presiune și joacă la cel mai înalt nivel, la 36 de ani
Deși se apropie de finalul carierei, Sorana insistă că nu tratează ultimele turnee ca pe o simplă ceremonie de rămas-bun. Din contră, spune că muncește la fel de mult ca în cei mai buni ani ai săi: "Întotdeauna am fost foarte profesionistă. Chiar dacă am anunțat că acesta va fi ultimul meu an, încă muncesc foarte mult. Nu am vrut să vin aici ca turistă. Am vrut să arăt că încă am nivelul necesar și că pot concura împotriva celor mai bune".
Experimentata jucătoare consideră că maturitatea și stabilitatea din viața personală și profesională reprezintă marile diferențe ale acestui sezon: "Acum sunt mai matură. Știu ce funcționează pentru corpul meu, știu ce funcționează pentru jocul meu și am o echipă foarte stabilă în jurul meu. Simt că totul în viața mea este așezat și că sunt într-un loc foarte bun. Cred că marea diferență în acest an a fost constanța. Întotdeauna am fost o jucătoare foarte inconstantă, cu multe suișuri și coborâșuri, dar în acest sezon simt că am reușit să-mi găsesc nivelul aproape în fiecare săptămână".
Cîrstea susține că versiunea actuală a jocului ei este cea mai completă din întreaga carieră: "Sper că cea mai bună versiune a Soranei este cea pe care o vedem acum. Mă simt mai puternică fizic și mult mai inteligentă pe teren. Sunt o jucătoare mai completă, am mai multe soluții, sunt mai constantă și am arme mai bune decât aveam în urmă cu ani".
Totuși, românca este convinsă că încă mai are loc de progres, chiar și la 36 de ani: "Am muncit incredibil de mult timp de peste zece ani și cred că tenisul a evoluat. Sunt foarte fericită că am reușit să evoluez odată cu jocul. Încă simt că pot îmbunătăți multe lucruri. Cred că pot servi mai bine, pot returna mai bine, mă pot deplasa mai rapid, pot fi mai agresivă și pot ajunge mai devreme la minge. Încă simt că am loc de îmbunătățiri".
Dincolo de tenis, Sorana a vorbit și despre planurile sale pentru viitor. Sportiva își dorește să întemeieze o familie, dar și să rămână aproape de sportul care i-a definit viața: "Desigur că mi-ar plăcea să îmi întemeiez o familie. Cred că toate sportivele se gândesc la asta la un moment dat, deși nu este ușor să împaci ambele lucruri, pentru că vine un moment în care trebuie să te oprești. Mi-ar plăcea și să rămân implicată în tenis, pentru că acest sport mi-a oferit totul. Mi-ar plăcea să dau înapoi o parte din ceea ce am primit și să împărtășesc din experiența mea".
Românca a recunoscut că a ajunge în Top 20 ar avea o încărcătură specială, însă nu mai lasă clasamentul să îi definească viața: "Să fiu în Top 20 ar însemna foarte mult pentru mine, pentru că simt că am muncit enorm pentru asta, dar nici nu vreau ca viața mea să depindă de un număr. Fie că termin sezonul pe locul 17 sau pe 21, viața mea va fi exact aceeași".
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2218.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)