Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roger Federer, rugăminte pentru colegii și adversarii de la Laver Cup! Ce le-a cerut înainte să se retragă din tenis

Irina Aldea

Publicat 22/09/2022 la 21:38 GMT+3

Roger Federer va juca vineri seară ultimul meci al carierei, un meci de dublu în compania bunui prieten Rafael Nadal, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player. Elvețianul a avut o solicitare specială atât pentru colegii din echipa Europei, cât și pentru adversarii din echipa Lumii.

Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer a anunțat săptămâna trecută că se va retrage din tenis după Laver Cup, competiție care va începe vineri la Londra, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player. Campionul elvețian, cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares, va evolua doar la dublu, alături de marele său rival, dar și bun prieten, Rafael Nadal.
Cei doi îi vor întâlni în ultimul meci al zilei de vineri pe Jack Sock și Frances Tiafoe în ceea ce va reprezenta ultimul duel din cariera marelui Roger Federer, în jurul orei 22.30, ora României. Partida va fi transmisă în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player, după încheierea meciului dintre Andy Murray și Alex De Minaur.
CITEȘTE ȘI:

Roger Federer, rugăminte pentru colegii și adversarii din Laver Cup

Toată lumea știe că Roger Federer își va lua rămas bun de la tenis în cadrul Laver Cup, însă nimeni nu știe cum o va face. Scena este desigur aleasă, pe Arena O2 din Londra, alături de Rafael Nadal. Totuși, elvețianul a avut o solicitare specială pentru colegii din echipa Europei, dar și pentru adversarii din echipa Lumii.
Marele campion elvețian le-a cerut tenismenilor prezenți la Laver Cup să sărbătorească retragerea lui din tenis, și nu să exprime tristețe față de cariera ilustră pe care a avut-o: "M-am aflat într-un loc de teamă și îngrijorare în legătură cu confruntarea cu realitatea, cu fanii, cu vorbitul despre asta fără să mă emoționez, cu totul. Am vorbit cu colegii mei. Nu vreau să fie o înmormântare a carierei mele. Vreau să fie o petrecere frumoasă, să fie vorba despre un moment puternic și fericit, în loc să fie cealaltă extremă", a mărturisit Federer la Londra.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct în perioada 23-25 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Se apropie Laver Cup 2022, cu Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo