Eurosport
Mats Wilander, verdict dur pentru Alexander Zverev: "Ar trebui interzis și trimis la reabilitare!"
De
Publicat 03/03/2022 la 15:58 GMT+2
Expertul Eurosport, Mats Wilander, a avut o reacție fermă după ce Alexander Zverev a avut o ieșire nervoasă teribilă la turneul de la Acapulco. Suedezul a transmis că Zverev "ar trebui interzis la marile evenimente sportive și trimis la reabilitare".
Andy Murray has described Alexander Zverev's behaviour as "reckless" and "dangerous" after he was kicked out of the Mexican Open
Credit imagine: Getty Images
Expertul Eurosport Mats Wilander și-a exprimat părerea despre faptul că lui Alexander Zverev i se permite în continuare să joace tenis după ce a lovit scaunul unui arbitru într-un mod șocant și violent la Acapulco, în Mexic. Zverev a primit amenda maximă de la ATP în urma reacției incredibile, când a lovit scaunul lui Alessandro Germani de mai multe ori cu racheta după înfrângerea din proba de dublu alături de Marcelo Melo împotriva lui Lloyd Glasspool și Harri Heliovaara.
Zverev a fost dat afară din turneu și amendat cu 40.000 de dolari, plus pierderea totală a premiului său în bani și a punctelor din clasamentul ATP. Zverev și-a cerut scuze pentru izbucnirea nervoasă și a revenit brusc în competiții pentru a reprezenta Germania împotriva Braziliei în Cupa Davis, la Rio de Janeiro pe 4 și 5 martie - lucru pe care nu l-a mai făcut din februarie 2019.
Wilander, uimit de cum a reacționat Zverev la Acapulco
Wilander crede că pedeapsa nu a fost nici pe departe suficient de eficientă și că lui Zverev nu ar trebui să i se permită să revină pe teren atât de curând după un incident atât de șocant: "Dacă un jucător își rupe racheta pe scaunul arbitrului și este literalmente la câțiva centimetri de a lovi piciorul arbitrului, nu ar trebui să i se permită să revină pe un teren de tenis până când nu a trecut printr-un fel de proces de reabilitare", a declarat Wilander pentru Eurosport.
"Trebuie să fie pedepsit în consecință și să nu i se permită să iasă și să joace tenis la cel mai înalt nivel la o săptămâna sau două săptămâni după acel incident, asta este prea devreme. Pentru mine nu prea face nimic acea amendă în bani. Trebuie să-i dai o suspendare de 3 sau 6 luni. Nu îi permiteți să joace în cele mai importante turnee, la Grand Slam-uri, la turneele ATP 1000, la Cupa Davis. Nu mi se pare că e mesajul corect pentru ceilalți jucători să ieși și să joci după ce te comporți cum te comporți la Acapulco. Nu ar trebui să revină pe teren până nu trece printr-un proces de reabilitare", a mai spus Mats Wilander.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo