Dimitrov, răspuns lăudăros la întrebarea care l-a urmărit toată cariera: "Nu mă înțelegeți greșit"

Grigor Dimitrov s-a calificat în a 3-a sa finală de Masters din carieră, după ce l-a învins în 3 seturi pe Alexander Zverev la Miami. La conferința de presă, bulgarul a fost întrebat dacă se consideră ghinionist că a făcut parte din aceeași generație cu Federer, Nadal, Djokovic sau Murray, iar răspunsul acestuia a fost extrem de sugestiv.

Grigor Dimitrov

Credit imagine: Getty Images

Grigor Dimitrov trăiește o a doua tinerețe în tenis. La aproape 33 de ani, talentatul jucător bulgar s-a calificat pentru a 3-a oară în carieră în finala unui turneu Masters, la Miami, după un parcurs de vis. Sportivul de la sud de Dunăre a demonstrat că victoria cu Alcaraz din sferturi nu a fost o întâmplare, iar acesta l-a învins și pe Alexander Zverev în penultimul act, scor 6-4, 6-7, 6-4.
Dimitrov va reveni în top 10 ATP după o pauză îndelungată și mulți specialiști se întreabă unde ar fi fost acum bulgarul dacă ar fi fost atât de profesionist pe tot parcursul carierei sau dacă ar fi făcut parte dintr-o altă generație. Câștigător a 9 titluri ATP din 19 finale jucate, Dimitrov ar fi avut probabil cifre mult mai bune dacă nu ar fi jucat în epoca în care jucătorii din "Big 4" erau la apogeu.

Grigor Dimitrov nu regretă că a făcut parte din aceeași generație cu Federer, Nadal, Djokovic și Murray

După victoria cu Zverev din Florida, Dimitrov a fost întrebat dacă se consideră ghinionist că a făcut parte din aceeași generație cu Federer, Nadal, Djokovic sau Murray, iar răspunsul său a fost negativ. Din contră, bulgarul a spus că a fost privilegiat să joace în aceeași eră cu cei 4 coloși ai tenisului și nu a ratat ocazia de a se lăuda că i-a învins pe toți.
"Nu mă simt deloc ghinionist. De fapt, e total opusul. Mă simt foarte norocos.Cât de des poate să spună cineva că a jucat în era celor mai buni jucători și i-ai învins pe toți? E minunat. Îmi pare rău, dar pot trăi cu asta. Știi, toate astea, toate titlurile câștigate, e ceva grozav. Dar pentru mine personal este puțin trist să nu-i mai am pe acești tipi în preajmă. Nu vreau să joc cu ei momentan, nu mă înțelegeți greșit (n.r. râde), dar e cam trist. Îmi place să-i văd jucând.Îmi place să concurez împotriva lor, deoarece oricând poți învăța ceva.
Cred că de-a lungul anilor am avut atât de multe meciuri în sferturi de finală, meciuri din turul al treilea și al patrulea în care a trebuit să joc împotriva lor. Dar asta poate m-a modelat să am acea duritate mentală și să fac anumite lucruri diferit în acel moment al carierei mele, să încerc să fiu ca ei. Cu siguranță poți învăța multe de la fiecare, sunt foarte diferiți. Cred că fiecare avea un mod foarte diferit de a face lucrurile, dar fiecare dintre ei avea calități uimitoare. Cred că, într-un fel, ei sunt pionierii tenisului de astăzi pentru noi.", a spus Dimitrov la conferința de presă de după meciul cu Zverev.
Dacă pe Andy Murray l-a învins de 5 ori din 13 întâlniri, se poate spune că Nadal, Djokovic și Fderer au fost marile coșmaruri ale carierei lui Dimitrov. Bulgarul i-a bătut pe fiecare dintre cei 3 câte o dată, dar are un bilanț dezastruos la meciurile directe: 1-14 cu Rafa, 1-12 cu Nole și 1-7 cu Roger.
Jucători mai sus amintiți sunt principalul motiv pentru care Dimitrov nu are nici măcar o finală de Grand Slam jucată în carieră. Bulgarul a ajuns maxim până în careul de ași la Australian Open, Wimbledon și US Open, iar la Roland Garros nu a trecut niciodată de turul 4.
Duminică seara, Grigor Dimitrov va avea ocazia de a-și egala cea mai bună performanță a carierei, aceea de a câștiga un turneu Masters. El mai are un singur succes de acest gen, la Cincinnati 2017. Misiunea sa nu va fi deloc simplă, deoarece în fața sa va sta Jannik Sinner, care l-a distrus pe Medvedev în prima semifinală, scor 6-1, 6-2. Dimitrov și Sinner s-au întâlnit de 3 ori până acum: bulgarul a câștigat primul duel direct, la Roma 2020, dar italianul s-a impus în următoarele două, la Miami și Beijing, în 2023.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo