Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea, salt uriaș în clasamentul WTA după calificarea în semifinalele Miami Open! Pe cât ajunge

Bianca Dumitru

Publicat 29/03/2023 la 23:22 GMT+3

Sorana Cîrstea s-a calificat în această seară în semifinalele Miami Open, după ce a învins-o în două seturi pe Aryna Sabalenka (locul 2 WTA). În urma acestui rezultat, românca a scris istorie, obținând prima victorie în fața unei sportive din top 3 WTA.

Sorana Cîrstea, la Miami Open

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea a obținut în această seară, în sferturile de finală ale turneului de la Miami, una dintre cele mai mari victorii ale carierei sale, învingând-o pe Aryna Sabalenka (locul 2 WTA), în două seturi, scor 6-4, 6-4, după o oră și 27 de minute de joc.
Calificarea în semifinalele Miami Open este a doua cea mai bună performanță din cariera Soranei, după finala Rogers Cup din 2013. De altfel, Cîrstea este doar a doua româncă din istorie care ajunge în careul de ași la Miami.
În urma acestui rezultat, sportiva de 32 de ani a făcut un salt impresionant în clasamentul WTA. Conform ierarhiei live, Sorana Cîrstea a urcat 33 de poziții, aflându-se acum pe locul 41.
Mai mult, în cazul în care se va impune în finală, Sorana o va depăși pe Simona Halep în clasament, devenind cel mai bine clasată româncă din acest moment.
Citește și:

SORANA CÎRSTEA, PRIMA REACȚIE DUPĂ CALIFICAREA ÎN SEMIFINALELE MIAMI OPEN

La finalul partidei cu Sabalenka, Sorana s-a arătat încântată de rezultatul obținut, spunând că nu are cuvinte să descrie ceea ce simte. Cîrstea a spus că știa că va avea un meci greu și era pregătită pentru a-i ține piept sportivei din Belarus, lucru pe care l-a și făcut.
Românca s-a declarat și impresionată de atmosfera din tribune, mulțumindu-le suporterilor pentru sprijinul arătat atât ei, cât și adversarei sale.
"Cred că am rămas fără cuvinte, am intrat pe teren știind că va fi un meci greu, Aryna lovește puternic, știam că trebuie să rămân cu picioarele pe pământ. E puțin surprinzător și sunt foarte fericită pentru prestația mea de astăzi.
Cred că oamenilor le place să țină minte date, ani, vârstă... Eu nu dau prea mare importanță acestor lucruri, eu încerc să joc cât mai bine, să mă pregătesc din ce în ce mai bine alături de antrenorul meu. Nu sunt definită de numere, cel mai important e să-mi păstrez capul plecat și să muncesc din greu.
A fost o atmosferă incredibilă astăzi și m-am bucurat să fiu aici, m-am bucurat de sprijinul celor care au fost în tribune. Peste tot pe unde jucăm avem români care ne sprijină și asta înseamnă mult pentru noi. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care au venit la meci atât pentru mine, cât și pentru Aryna", a declarat Sorana Cîrstea.
În semifinalele Miami Open, românca se va duela cu învingătoarea din duelul Ekaterina Alexandrova (locul 18 WTA) - Petra Kvitova (locul 12 WTA), programat în această noapte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo