Mouratoglou crede că tenisul feminin e în "paragină"! Singura vedetă care "salvează" imaginea WTA: "Are cea mai mare aură!"
Patrick Mouratoglou, unul dintre cei mai influenți antrenori din lumea tenisului, a stârnit rumoare în circuitul WTA cu o declarație tranșantă: "Tenisul feminin nu mai are superstaruri. Cu o singură excepție: Coco Gauff".
Aryna Sabalenka - Coco Gauff - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Fostul antrenor al Serenei Williams a făcut această afirmație în cadrul unui interviu acordat recent, unde a analizat starea actuală a tenisului feminin. Deși a recunoscut nivelul înalt al competiției, Mouratoglou a susținut că lipsesc personalitățile care pot umple stadioane și să capteze atenția publicului larg.
"Există o diferență între a fi un jucător de top, a juca un tenis incredibil și a fi o vedetă", a spus francezul, actual antrenor al japonezei Naomi Osaka: "Am explicat că tenisul feminin duce lipsă de superstaruri. Există o singură vedetă – Coco Gauff – care, în termeni de aură, e deasupra tuturor în acest moment".
Declarația sa vine la doar câteva zile după ce Gauff, în vârstă de 21 de ani, a câștigat trofeul de la Roland Garros, învingând-o în finală pe liderul mondial Aryna Sabalenka, scor 6-7, 6-2, 6-4. A fost al doilea titlu de Grand Slam din cariera americancei, după succesul de la US Open în 2023.
CITEȘTE ȘI:
- Gauff, lecție de fair-play pentru Sabalenka! Ce le-a spus Coco americanilor despre bielorusă
- Boris Becker, declarație elucubrantă: "E cel mai bun din istorie, e mereu în viteza a șaptea!"
Coco Gauff și restul în WTA. Ce spune Patrick Mouratoglou despre starurile din tenisul feminin
Fără menajamente, antrenorul de origine greacă a evitat să o numească pe Iga Swiatek, de cinci ori campioană de Grand Slam, "superstar". În schimb, a preferat termenul "jucătoare de top", ceea ce a generat reacții în rândul fanilor și al experților din tenis.
"Nu spun că nu vor apărea și alte vedete în viitor. Spun doar că, în trecut, au existat superstaruri uriașe precum Serena, Venus, Sharapova. La fel s-a întâmplat și în tenisul masculin. Între Sampras, Agassi și Federer, Nadal, nu am avut nume la același nivel".
Mouratoglou a lucrat cu Serena Williams timp de un deceniu, perioadă în care americanca a dominat circuitul mondial și a redefinit imaginea unei vedete globale în sport. Tocmai această experiență îl face pe francez să aibă o perspectivă unică asupra a ceea ce înseamnă, în opinia sa, "aură" în tenisul mondial.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)