Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mouratoglou, preocupat de cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep: "Vorbim în fiecare zi!"

Irina Aldea

Actualizat 04/11/2022 la 23:29 GMT+2

Aflat la Paris alături de Holger Rune, noul lui elev, Patrick Mouratoglou a transmis că păstrează legătura cu Simona Halep în această perioadă atât de dificilă pentru sportiva noastră.

Patrick Mouratoglou & Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj, după ce a ieșit pozitivă la Roxadustat la un test la care a fost supusă la US Open. Sportiva noastră va încerca să-și demonstreze nevinovăția, în primă fază, la Sports Resolutions, un tribunal independent din Marea Britanie, acreditat să judece cazurile de dopaj din sport. Abia dacă decizia nu o va mulțumi, Simona va apela la TAS, instanță a cărei hotărâre va fi definitivă.
Încă de când s-a făcut anunțul suspendarii sale, Halep a primit susținere necondiționată din toată lumea tenisului, iar vineri, fostul antrenor al româncei, Darren Cahill, a venit în România pentru a discuta cu fostul lider mondial din WTA. Patrick Mouratoglou, actualul antrenor al Simonei, se află la Paris alături de Holger Rune, însă reputatul tehnician francez a rămas conectat la tot ceea ce înseamnă cazul de dopaj în care e implicată dubla campioană de Grand Slam din Constanța.
CITEȘTE ȘI:

Patrick Mouratoglou rămâne conectat la cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep

Patrick Mouratoglou a preferat în primă instanță să nu comenteze pe marginea cazului de dopaj în care e implicată Simona Halep, însă ulterior a transmis un mesaj larg prin care și-a arătat susținerea față de româncă. Acum, francezul e ocupat cu pregătirea lui Holger Rune, jucător ajuns în semifinalele turneului Masters de la Paris.
Vineri, Mouratoglou a vorbit în presa din Franța despre situația în care se află Halep: "Am vești de la Simona în fiecare zi, vorbesc cu ea în fiecare zi. Sunt alături de ea în această perioadă grea, de fapt, nici n-am cuvinte să descriu cât de grea este", a transmis Patrick Mouratoglou, potrivit tennisactu.net.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
picture

Spectacolul revine pe Eurosport! Turneul Masters de la Paris, în perioada 31 octombrie - 6 noiembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo