Eurosport
Gabriela Ruse, învinsă clar la Abu Dhabi de Krejcikova. Jaqueline Cristian i-a luat doar 3 game-uri Camilei Giorgi
De
Publicat 07/02/2023 la 20:12 GMT+2
Din păcate, Gabriela Ruse a părăsit turneul de la Abu Dhabi după ce a fost învinsă în mod clar de Krejcikova. O înfrângere și mai dureroasă (dpdv al numărului de game-uri câștigate) a încasat Jaqueline Cristian, care a fost eliminată de la Linz de Giorgi.
Gabriela Ruse
Credit imagine: Getty Images
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-4, marţi seara, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari. Ruse (25 ani, 148 WTA) s-a înclinat după o oră şi 14 minute în faţa fostei campioane de la Roland Garros (27 ani, 30 WTA), scrie Agerpres.
Krejcikova a mai învins-o pe Ruse şi în primul lor meci, în 2019, în primul tur la Bucureşti, cu 6-3, 0-6, 6-2. Românca va fi răsplătită cu un cec de 8.310 dolari şi 26 de puncte WTA. În competiţie dintre românce a rămas doar Monica Niculescu, care va evolua la dublu, alături de japoneza Miyu Kato, adversarele din prima rundă fiind Ulrikke Eikeri (Norvegia) şi Alexa Guarachi (Chile). Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a fost învinsă şi ea în primul tur, de kazaha Iulia Putintseva, cu 7-6 (7/2), 6-2.
CITEȘTE ȘI:
Ruse și Cristian, eliminate premature de la Abu Dhabi și Linz
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Camila Giorgi (Italia) cu 6-1, 6-2, marţi seara, într-un meci disputat din prima rundă a turneului WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 225.480 de euro. Cristian (24 ani, 193 WTA), care nu şi-a creat nicio minge de break în acest meci, s-a înclinat după 64 de minute.
Giorgi (31 ani, 73 WTA) va juca în optimile de finală cu învingătoarea dintre Irina Begu, a treia favorită, şi daneza Clara Tauson. Iniţial, Begu trebuia să joace contra cehoaicei Katerina Siniakova, dar aceasta a declarat forfait din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, astfel că a fost înlocuită de Tauson (lucky loser) pe tabloul principal. Jaqueline Cristian s-a ales pentru participare cu 2.438 euro şi un punct WTA.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo