Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Supriză mare la Ladies Linz. Maria Sakkari a pierdut în semifinale în fața numărului 34 mondial

Ion Alexandru

Publicat 12/02/2023 la 09:03 GMT+2

Maria Sakkari era principala favorită la câștigarea turneului din Austria, dar s-a oprit în semifinale. Martic a reușit să o elimine pe jucătoarea din Grecia. La Adu Dhabi, finala va fi între Bencic și Samsonova. Rusoaica nu a pierdut nicio finală în carieră!

Maria Sakkari

Credit imagine: Getty Images

Jucătoarea elveţiană de tenis Belinda Bencic, campioana olimpică en titre, s-a calificat în finala turneului WTA de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), după ce a trecut fără probleme în două seturi, 6-2, 6-3, de brazilianca Beatriz Haddad Maia, sâmbătă în penultimul act al competiţiei.
Bencic, numărul 9 mondial, vizează duminică al optulea titlu din cariera sa în circuitul profesionist şi al doilea de la începutul anului 2023, după cel obţinut la Adelaide (Australia), în ianuarie. Ea a câştigat unsprezece meciuri de la debutul sezonului, suferind doar două înfrângeri.
Elveţianca o va avea ca adversară în finală pe rusoaica Liudmila Samsonova (locul 19 WTA), care a dispus la rândul ei în semifinale, cu 6-4, 1-6, 6-4, de chinezoaica Zheng Qinwen.
Samsonova va disputa astăzi a cincea finală din carieră, după ce le-a câştigat pe primele patru.
Sursa: Agerpres
Citește și:

Petra Martic, victorie suprizătoare în semifinale la Linz

Cap de serie nr. 6, Petra Martic, din Croația, a obținut a opta victorie în fața unei jucătoare de Top 10 din cariera ei, învingând-o sâmbătă în semifinalele de la Linz, cu 3-6, 6-3, 6-4, principala favorită, Maria Sakkari din Grecia.
Numărul 34 mondial, Martic a pierdut cele două întâlniri anterioare cu Sakkari, inclusiv la United Cup chiar luna trecută. Dar croata a reușit să se impună la capătul unui meci lung de 2 ore și 32 de minute în fața numărul 7 mondial Sakkari. la Linz.
„Un meci foarte bun astăzi”, a spus Martic, după victoria ei. „Evident, foarte fizic, foarte lung. Maria este o jucătoare grozavă, nu îți oferă niciodată puncte gratuite, așa că trebuie să muncești din greu acolo dacă vrei să o învingi".
Martic se va lupta pentru trofeul de la Linz cu Potapova. Rusoaica a câștigat toate meciurile din drumul către finala din Austria după ce a avut nevoie de set decisiv.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol