Ea e noua stea din tenis! Wakana Sonobe, campioana junioarelor de la AO, performanță mare la primul WTA al carierei

Wakana Sonobe se anunță noua stea a tenisului feminin, japoneza de 17 ani având un start de an excepțional. După ce a câștigat titlu la junioare la Australian Open, acesta s-a calificat pe tabloul principal la turneul WTA 500 de la Abu Dhabi, prima competiție din circuitul WTA din cariera sa. În calificări, Sonobe a învins două jucătoare cu peste 700 de locuri mai bine clasate.

Wakana Sonobe, campioana Australian Open 2025 la junioare

Credit imagine: Getty Images

Începutul de sezon a adus în prim plan câteva tinere talente extraordinare, atât la masculin, cât și la feminin, care au toate atuurile să devină adevărate staruri ale tenisului în viitorul apropiat. Prima sportivă care le-a atras atenția specialiștilor a fost Emerson Jones, o australiancă de doar 16 ani, care a învins o jucătoare de top 50 la Brisbane. Aceasta e lider mondial la junioare și era mare favorită să câștige trofeul Australian Open la junioare, dar s-a oprit în semifinale, fiind învinsă de o altă puștoaică fenomen, Wakana Sonobe.
Japoneza de 17 ani a jucat finala US Open la junioare în 2024, iar la Antipozi a dat lovitura. Ea s-a impus categoric în finala cu Kristina Penickova (una din marile speranțe ale tenisului american), scor 6-0, 6-1, și a devenit prima japoneză care câștigă un Grand Slam la junioare după Kazuko Sawamatsu, care s-a impus la Roland Garros, tocmai în 1969.
Performanța de la Melbourne i-a adus Wakanei Sonobe un wild-card la turneul WTA 500 de la Abu Dhabi. Inițial a fost invitată pe tabloul principal, dar organizatorii s-au sucit și i-au acordat wild-card-ul pentru calificări. Nipona nu avut de ales și a jucat în faza preliminară, obținând două victorii răsunătoare.

Wakana Sonobe s-a calificat pe tabloul principal de la Abu Dhabi, la 17 ani

În primul tur al calificărilor, Wakana Sonobe (834 WTA) a dat de pământ cu Hailey Baptiste (93 WTA), scor 6-3, 6-1, în numai 58 de minute de joc. Astăzi, japoneza a învins clar o altă jucătoare din preajma locului 100 WTA, Cristina Bucsa (101), care a făcut tur doi la Australian Open, iar în această săptămână a învins-o pe Emma Raducanu la Singapore. Tânăra niponă s-a impus cu un dublu 6-3, în doar o oră și 15 minute, calificându-se pe tabloul principal la puternicul turneu din Emiratele Arabe Unite.
Pentru Sonobe, acesta e primul turneu WTA la care participă, iar faptul că a ajuns pe tabloul principal e o performanță foarte mare. Deocamdată nu s-au terminat toate meciurile din calificările competiției de la Abu Dhabi, astfel că Sonobe nu a fost repartizată pe tabloul principal.
Cu puțin noroc, nipona ar putea spera la o victorie și în turneul propriu zis. Cele mai puternice jucătoare pe care le-ar putea întâlni în turul 1 ar fi Anastasia Pavluchenkova (23 WTA - favorită 6), Magda Linette (37 WTA), Ashlyn Krueger (50 WTA) sau Yue Yuan (54 WTA). Conform tragerii la sorți, într-un meci din runda inaugurală se vor întâlni două jucătoare provenite din calificări, astfel că Sonobe poate juca împotriva unei adversare care a ajuns la fel ca ea pe tabloul principal (Kessler, Kenin, Zarazua, Kartal sau Volynets).
Turneul WTA 500 de la Abu Dhabi va începe luni, iar favorită 1 e Elena Rybakina, campioana en-titre. Aceasta va avea liber în turul 1, la fel ca Daria Kasatkina, Paula Badosa și Yulia Putintseva.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo