Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jaqueline Cristian s-a calificat pe tabloul principal la Madrid! Victorie mare la Caja Magica, în fața Dariei Saville

Irina Aldea

Publicat 23/04/2024 la 16:42 GMT+3

Jaqueline Cristian a obținut marți calificarea pe tabloul principal la turneul de 1000 de puncte de la Madrid. Sportiva noastră a învins-o pe Daria Saville în trei seturi, iar România va fi reprezentată pe tabloul principal de patru sportive.

Jaqueline Cristian

Credit imagine: Getty Images

Jaqueline Cristian, favorită numărul 4 în calificări la Madrid, s-a calificat pe tabloul principal după ce a învins-o pe Daria Saville (96 WTA, fost număr 20 mondial) cu scorul de 6-4, 2-6, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore și 33 de minute de joc. Aceasta a fost prima întâlnire directă dintre Cristian și Saville.
Anterior, Jaqueline Cristian a învins-o în primul tur al calificărilor pe americanca McCartney Kessler (119 WTA) cu scorul de 7-6 (4), 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 44 de minute de joc. Rămâne de văzut pe ce parte de tablou va fi repartizată sportiva noastră.

Jaqueline Cristian va juca pe tabloul principal la Madrid! Victorie mare cu Saville

Cu Simona Halep absentă, retrasă din cauza unei accidentări, Sorana Cîrstea este cel mai bine clasată jucătoare din România de pe tabloul principal de la Madrid. Sportiva noastră, aflată pe locul 29 WTA, va intra în concurs direct în turul secund la Caja Magica, acolo unde o va întâlni pe filipineza Alexandra Eala (169 WTA). Dacă trece de turul secund, Sorana o va putea întâlni în turul 3 pe liderul mondial din WTA, Iga Swiatek.
Ocupantă a locului 64 WTA, Ana Bogdan nu a avut nici ea prea mult noroc la tragerea la sorți efectuată duminică la Madrid. Sportiva din Sinaia va juca împotriva chinezoaicei Xiyu Wang (54 WTA), în timp ce o calificare în turul al doilea ar însemna o confruntare cu Iga Swiatek. Aflată pe locul 128 mondial, Irina Begu o va întâlni în primul tur pe cehoaica Linda Fruhvitrova.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo