Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafael Nadal s-a calificat în turul 2 la Madrid! "Matadorul" nu a avut milă de adversarul cu 21 de ani mai tânăr, Blanch

Irina Aldea

Actualizat 25/04/2024 la 19:55 GMT+3

Rafael Nadal, campion de cinci ori la Madrid, s-a calificat în turul al doilea la Caja Magica după ce l-a învins fără nicio emoție pe adversarul cu 21 de ani mai tânăr, americanul Darwin Blanch.

Rafael Nadal & Darwin Blanch, Madrid 2024

Credit imagine: Twitter

Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea la turneul Masters 1000 de la Madrid după ce a trecut de Darwin Blanch (16 ani, 1028 ATP) cu scorul de 6-1, 6-0, la capătul unui meci câștigat rapid, care a durat puțin peste o oră de joc. Nadal, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la forma sa fizică, nu a avut nicio emoție cu adversarul său cu 21 de ani și 117 zile mai tânăr decât el.
Aflat la doar al doilea meci în circuitul profesionist, Darwin Blanch nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. Anterior, tânărul tenismen american a mai disputat un meci în primul tur la Miami Open, acolo unde a cedat în minimum de seturi în fața cehului Tomas Machac. De cele mai multe ori, partida din turul inaugural a părut un simplu antrenament pentru cel mai mare favorit al gazdelor.
CITEȘTE ȘI:

Rafael Nadal, debut fără emoții la Madrid! Darwin Blanch, adversarul cu 21 de ani mai tânăr, nu i-a pus probleme

Diferența de vârstă de 21 ani și 117 zile dintre Rafael Nadal și Darwin Blanch este cea mai mare dintre doi adversari într-un meci ATP la un turneu Masters 1000, depășind-o pe cea de 19 ani și 204 zile dintre Gasquet și Landaluce (Madrid, turul 1 2023) - de la introducerea formatului în 1990.
În continuare, Rafael Nadal îl va întâlni pe favoritul numărul 10, Alex De Minaur. Australianul l-a eliminat pe spaniol în turul al doilea la Barcelona, învingându-l în minimum de seturi, și va căuta acum să-și adjudece a treia victorie consecutivă în fața legendarului spaniol, egalând situația la confruntările directe.
Rafael Nadal a cucerit titlul la Mutua Madrid Open de cinci ori în carieră, în 2005, 2010, 2013, 2014 și 2017, un record. Ultimul titlu câștigat de Rafa la Madrid era câștigat așadar în urmă cu 7 ani la Caja Magica, atunci când l-a învins în finală pe Dominic Thiem.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo