S-a întors roata pentru Sabalenka! Obișnuită să glumească mereu cu echipa sa, Aryna a avut parte de o surpriză: "Sunteți incredibili de amuzanți"
Actualizat 03/05/2025 la 21:49 GMT+3
Dacă Aryna Sabalenka obișnuia să glumească cu membrii echipei sale la finalul turneelor, acum situația s-a schimbat. După succesul de la Madrid, din finala cu Coco Gauff, cei din stafful numărului unu mondial au scos niște palete de plastic pentru a o aplauda, stârnindu-i râsul celei mai bune jucătoare din lume.
Sabalenka, cu trofeul de la Madrid 2025
Credit imagine: Getty Images
Aryna Sabalenka s-a impus cu 6-3, 7-6 în ultimul act de la Caja Magica, pentru al 20-lea titlu al carierei (al 9-lea de WTA 1000). Ea a bifat totodată al 46-lea succes în fața unei sportive de top 10 WTA, arătând încă o dată că e aproape imposibil de învins în turneele mari.
Gauff a jucat pe alocuri excelent în setul secund, însă a capotat sub presiunea pusă de cea mai bună jucătoare a planetei. La ceremonia de premiere, Aryna a vorbit la superlativ despre sportiva din SUA, care în ultimul an a avut probleme să livreze la cel mai înalt nivel, dar care la Madrid a arătat o formă de invidiat (dovadă în acest sens și succesul categoric din semifinale, cu Swiatek).
"Coco a jucat excelent, sunt sigură că vom mai juca multe finale. Am fost foarte bucuroasă să o am din nou adversară într-un ultim act la un nivel atât de ridicat", a explicat Sabalenka la festivitatea de premiere de după finală.
Ca la fiecare ceremonie de premiere de după o finală, interacțiunea dintre Aryna și echipa sa ocupă un loc central. De această dată Anton Dubrov&Co s-au "înarmat" cu palete de plastic, pentru a celebra succesul, spre surpriza Arynei.
"Sunteți incredibil de amuzanți. Ați dus totul la alt nivel. Știți ceva (n.r. le-a întors spatele, în glumă). Glumesc, bineînțeles, suntem o familie, lucrăm din greu pentru a câștiga, am trecut prin multe împreună", a fost mesajul Arynei pentru echipa sa, acompaniat de semnul unei inimi.
Coco Gauff, dezamăgită de înfrângerea cu Sabalenka, de la Madrid
De partea cealaltă, deși a încercat să mascheze supărarea produsă de faptul că nu a închis setul doi, când a servit la 5-4, Coco nu a reușit acest lucru. Americanca a felicitat-o pe adversară pentru succes, dar din discursul și mimica sa a răzbătut multă dezamăgire.
"Vreau să o felicit pe Aryna, a făcut un turneu incredibil. Cred că e în a 4-a finală la rând, cu siguranță că face lucrurile foarte bine. E mereu o adversară foarte greu de învins. Madridul e unul dintre orașele mele favorite, mereu abia aștept să vin aici, dar anul acesta nu a fost să fie. Sper ca în anii următori să îmi trec și eu numele pe trofeu", a spus Coco la final.
Sabalenka are 6 victorii la rând în 2025 în fața jucătoarelor de top 10 WTA, ea nepierzând încă set împotriva unei adversare de asemenea nivel.
Doar 3 jucătoare în ultimii 40 de ani au mai reușit să câștige primele 6 partide jucate într-un sezon în fața unei jucătoare de top 10 WTA: Martina Navratilova (1986), Steffi Graf (1994, 1995, 1996) și Serena Williams (2014)
Atât pentru Sabalenka, cât și pentru Gauff urmează turneul de la Roma. Aryna va încerca la Foro Italico să își ia revanșa pentru finala pierdută anul trecut (2-6, 3-6 cu Swiatek), în timp ce Coco va încerca să ajungă în premieră în ultimul act (are două prezențe în "careul de ași" în capitala Italiei, în 2021`și 2024).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo