Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafa Nadal, gest superb pentru Cachin, după ce l-a bătut la Madrid. Anunțul lui Rafa la Caja Magica

Irina Aldea

Actualizat 29/04/2024 la 21:39 GMT+3

Rafael Nadal s-a calificat luni în optimile de finală de la Madrid după ce l-a învins pe Pedro Cachin în trei seturi. "Matadorul" s-a chinuit cu argentinianul, iar după ce l-a eliminat, i-a dăruit un tricou, la solicitarea adversarului său. Mai apoi, Rafa a vorbit despre cum a resimțit partida din turul al treilea.

Rafael Nadal & Pedro Cachin, Mutua Madrid Open 2024

Credit imagine: Twitter

Rafael Nadal, câștigător a cinci titluri la Madrid, s-a calificat la ediția din acest an în optimile de finală, după ce l-a învins în trei seturi, la mare luptă, pe argentinianul Pedro Cachin, ocupant al locului 91 ATP. Rafa s-a impus cu scorul de 6-1, (5) 6-7, 6-3, la capătul unui meci care a durat trei ore și 5 minute de joc.
Rafael Nadal a cucerit la Caja Magica cinci titluri de-a lungul carierei, un record. Ultimul triumf al său aici a venit în 2017, după o finală disputată în compania lui Dominic Thiem.În continuare, Rafa îl va întâlni pentru un loc în sferturile de finală pe favoritul numărul 30, Jiri Lehecka, ocupantul locului 31 ATP.
CITEȘTE ȘI:

Rafael Nadal, gest superb pentru Cachin la Madrid. Ce a spus la interviul de pe teren

Imediat după ce și-a adjudecat victoria, Nadal a fost rugat de Cachin la fileu să-i dea un tricou pentru a pleca din acest meci cu un suvenir special: "Mi-ai făcut visul să devină realitate. Nu știu dacă poți, dar mi-ai putea da tricoul tău sau un prosop?", a fost solicitarea argentinianului. "Da, desigur că pot", a fost replica lui Rafa. Pedro, care a făcut un meci bun cu Rafa, a primit de la "Matador" un tricou și a părăsit arena principală în aplauzele spectatorilor.
Rafael Nadal a vorbit apoi pe teren despre cum a resimțit acest meci dificil, de peste 3 ore de joc: "Unele momente au fost bune, altele mai puțin bune. Am găsit o cale de a trece mai departe. În setul al treilea, chiar și cu unele greșeli, am reușit să fiu un pic mai imprevizibil. Asta a schimbat meciul. Acum mă bucur. Să vedem cum mă trezesc mâine, nu? Nu știu ce să spun. Zi de zi vedem ce se întâmplă... Mă bucur de faptul că joc acasă, înseamnă totul pentru mine. Încerc să fac tot posibilul să continui să visez. Mâine este o altă zi pentru a continua să visez și să joc în fața acestui public extraordinar. Este totul pentru mine".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo