Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la turneul de la Madrid după ce a învins-o în runda inaugurală pe Sara Sorribes Tormo (46 WTA), scor 6-0, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 24 de minute de joc. În acest condiții, dintre cele patru jucătoare pe care România le avea pe tabloul principal la Caja Magica, doar Simona Halep avansează în runda secundă, acolo unde o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng, ocupantă a locului 57 WTA.
Sportiva noastră a avut parte de un prim set excelent în meciul de debut la Madrid, în care adversara a și greșit foarte mult. În manșa inaugurală, românca a servit mai bine și a greșit mai puțin, însă în setul secund a apărut și graba, motiv pentru care nivelul jocului a scăzut. De asemenea, Simo s-a relaxat puțin în setul 2, iar adversara a căutat să profite. De la 5-1 pentru Simona, iberica a revenit și a făcut 5-5, dar nu a mai avut apoi puterea să câștige vreun game.

Ce a spus Sara Sorribes Tormo după înfrângerea cu Simona Halep la Madrid

Tenis
Simona Halep, alături de Djokovic, Swiatek și Kyrgios la evenimentul anului 2022! Anunțul momentul
30/09/2022 LA 12:25
"Aşa este tenisul. În cele din urmă nu poţi crede că eşti bine sau că eşti mai bună, pentru că la final vin jucătoare mai bune care te pun la locul tău. Simona mi-a dat o lecţie. M-a învăţat o lecţie despre ceea ce trebuie să îmbunătăţesc. Trebuie să fiu mereu atentă şi cu picioarele pe pământ, deoarece nivelul este ridicat şi sunt jucătoare foarte bune", a declarat Sorribes Tormo la finalul meciului cu Halep, potrivit Agerpres.
"Sunt tristă, dar vreau să reţin partea bună. Să presupun că este mai bună decât mine, să am în vedere asta pe viitor şi să încerc să arăt ca ea cât mai mult posibil", a adăugat jucătoarea iberică după meci. Aceasta este a doua victorie a Simonei Halep în fața sportivei din Spania, după ce în 2020 o învingea tot pe zgură, dar la Roland Garros.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Tenis
Simona Halep revine pe teren în 2022! Marele anunț al fostului lider mondial: "E o onoare!"
29/09/2022 LA 11:02
Tenis
Patrick Mouratoglou, mesaj emoționant de ziua Simonei Halep! Ce a postat antrenorul
28/09/2022 LA 07:46