Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la turneul de la Madrid după ce a învins-o în runda inaugurală pe Sara Sorribes Tormo (46 WTA), scor 6-0, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 24 de minute de joc. În acest condiții, dintre cele patru jucătoare pe care România le avea pe tabloul principal la Caja Magica, doar Simona Halep avansează în runda secundă, acolo unde o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng, ocupantă a locului 57 WTA.
Sportiva noastră a avut parte de un prim set excelent în meciul de debut la Madrid, în care adversara a și greșit foarte mult. În manșa inaugurală, românca a servit mai bine și a greșit mai puțin, însă în setul secund a apărut și graba, motiv pentru care nivelul jocului a scăzut. De asemenea, Simo s-a relaxat puțin în setul 2, iar adversara a căutat să profite. De la 5-1 pentru Simona, iberica a revenit și a făcut 5-5, dar nu a mai avut apoi puterea să câștige vreun game.

Când joacă Simona Halep în turul 2 la Madrid cu Saisai Zheng

Tenis
Simona Halep revine pe teren în 2022! Marele anunț al fostului lider mondial: "E o onoare!"
ACUM 14 ORE
Saisai Zheng a câștigat, tot vineri, în primul tur, în fața polonezei Magda Linette (48 WTA), cu scorul de 6-2, 3-6, 6-1. Simona Halep și Saisai Zheng s-au mai întâlnit de două ori anterior, Halep câștigând ambele confruntări. Totuși, confruntarea din turul 2 de la Madrid va fi prima care se va juca pe zgură.
Celelalte două întâlniri au avut loc pe hard, respectiv pe iarbă. În 2015, Halep câștiga în Shenzen, scor 6-2, 6-2, iar în 2018 s-a impus la Wimbledon, scor 7-5, 6-0. Confruntarea dintre Simona Halep și Saisai Zheng va avea loc la Madrid chiar în ziua de Paște, duminică, la o oră pe care organizatorii o vor face publică mâine.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Tenis
Patrick Mouratoglou, mesaj emoționant de ziua Simonei Halep! Ce a postat antrenorul
IERI LA 07:46
Tenis
Simona Halep, la 31 de ani. Cu ce rămâne după un sezon în care ne-a adus aminte de "vintage Simo"
27/09/2022 LA 09:59