Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic a ajuns la New York: "Sunt aici pentru că este important ca sportul nostru să continue"

Nicu Savin

Actualizat 20/08/2020 la 19:31 GMT+3

Liderul clasamentului ATP, Novak Djokovic, a ajuns la New York unde va juca la Open-ul de la Cincinnati și apoi la US Open. Sârbul a acordat un interviu jurnaliștilor de la New York Times, în care a discutat deschis despre problemele create de pandemia de coronavirus și a precizat că este foarte important ca tenisul să continue chiar și în aceste condiții vitrege.

Novak Djokovic a ajuns la New York, unde va participa la US Open

Credit imagine: Getty Images

După mai multe ezitări, Djokovic a hătărât să facă deplasarea în Statele Unite ale Americii pentru a juca la Mastersul de la Cincinnati (22-29 august; relocat la New York pentru acest an), iar mai apoi la cel de-al 2-lea grand-slam al anului, US Open (31 august-12 septembrie).
Novak Djokovic / US Open

Novak Djokovic: "Am fost aproape să nu vin în Statele unite"

Fără Rafael Nadal (care a ales să nu meargă în SUA pentru a se axa pe sezonul de zgură) și Foger Federer (care va reveni în competiții abia în 2021), grand-slam-ul american ar fi primit o lovitură dură dacă nici N.Djokovic nu s-ar fi prezentat. Sârbul a recunoscut că a fost o decizie dificilă între a merge sau nu în America, dar până la urmă crede că a luat hotărârea cea mai bună: "Am fost aproape să nu vin în Statele Unite. Dar sunt aici și asta e și pentru că este foarte important ca sportul nostru să continue."
Sârbul a mers la New York însoțit de trei membri ai staff-lui său (numărul maxim permis), inclusiv unul dintre antrenorii săi, Goran Ivanisevic. Toți aceștia locuiesc în casa pe care sârbul a închiriat-o la New York, nu departe de Flushing Meadows: "Sunt recunoscător că am găsit o casă atât de drăguță. Este foarte important că am făcut această investiție. Mă voi recupera mult mai bine (decât la hotel) și voi putea să stau în aer liber atunci când nu joc. Am văzut hotelul în care stau majoritatea jucătorilor. Cunosc toate eforturile depuse de USTA (Federația Americană), dar pentru jucători va fi greu să nu poată deschide fereastra și să rămână îngrădiți în camera lor."

Azi începe Adria Tour, turneul organizat de Novak Djokovic, în direct pe Eurosport

Novak Djokovic: "Voi fi învinuit pentru tot restul vieții că am greșit?"

Novak Djokovic s-a aflat în mijlocul unui mare scandal în această vară, din cauza unor declarații considerate deplasate în privința vaccinurilor, dar mai ales din cauza organizării turneului Adria Tour, în urma căruia mai mulți tenismeni, printre care și el, s-au infectat cu Covid-19.
"De fapt, singura mea problemă cu vaccinurile este că nu vreau ca cineva să mi le impună. Mi se pare inacceptabil. Dar asta nu înseamnă că sunt împotriva vaccinurilor. Știu bine că salvează vieți în întreaga lume. La Adria Tour, am încercat doar să construim ceva cu cele mai bune intenții. Sigur, s-ar fi putut încheia mai bine, dar voi fi învinuit tot restul vieții că am greșit? Accept și voi accepta consecințele, dar, dacă voi avea șansa să pot organiza din nou Adria Tour, cu siguranță o voi face.", a declarat numărul 1 mondial.
Djokovic a fost infectat cu coronavirus și a stat izolat o perioadă de timp, având și ceva mici simptome, precum pierderea gustului sau a mirosului, dar s-a recupereat și s-a întors la antrenamente, recunoscând că revenirea nu a fost deloc ușoară.
Sârbul este de părere că lumea este într-o continuă schimbare din cauza acestei maladii: "Covidul este o transformare fenomenală pentru noi toți de pe această planetă și poate este chiar ultima alertă pentru umanitate."
Djokovic va participa și la proba de dublu a turneului de la Cincinnati, unde va face pereche cu un alt sârb, Filip Krajnovic. Djokovic este neînvins în acest an (18 victorii) și speră că va continua pe această linie și la turneele americane.
US Open este cel de-al 2-lea turneu de grand-slam al anului, după ce Wimbledon-ul a fost anulat, iar Roland Garros-ul a fost amânat și se va disputa în toamnă. Competiția de la Flushing Meadows va debuta pe 31 august și va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo