Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pegula neagă că ar avea un avantaj psihologic în fața lui Halep: "Nu înseamnă nimic"

Cristian Mihală

Publicat 13/08/2022 la 16:33 GMT+3

Jessica Pegula e cel mai bine clasată jucătoare rămasă în lupta pentru trofeul de la Toronto, dar sportiva din SUA nu crede că acest lucru înseamnă un avantaj psihologic înainte de semifinala cu Simona Halep.

Jessica Pegula | Tennis | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep și Jessica Pegula se vor întâlni pentru prima oară în circuitul WTA, în semifinalele Rogers Cup, ceea ce face duelul și mai intersant. Americanca de 28 de ani este în cea mai bună formă a carierei sale, fiind pe locul 7 WTA, cea mai înaltă poziție ocupată de sportiva din SUA, atinsă pe data de 18 iulie 2022.
Ca atare, sportiva de peste ocean e favorită pe "hârtie", deși specialiștii anticipează un succes al Simonei Halep. Vorbind despre situația în care se află la conferința de presă, jucătoarea din State a recunoscut că postura avută o flatează, dar nu reprezintă vreo garanție. Totodată, Jessica a vorbit foarte frumos de Halep, pe care o consideră o mare favorită.
"Simt că oricine poate câștiga turneul, în circuitul feminin e un echilibru mare și nicio jucătoare nu poate fi scoasă din cursă în lupta pentru un trofeu. Sunt cel mai bine clasată jucătoare din semifinale, dar asta nu înseamnă nimic. Joc împotriva Simonei Halep, o mare campioană și va fi foarte greu. Mă bucură să știu că sunt cel mai bine clasată, dar atât, în plan mental nu înseamnă absolut nimic", a spus Pegula la conferința de presă de dinainte de partida cu Simona Halep.

Halep - Pegula, în semifinale la Toronto. Record egalat după 21 de ani

Jessica Pegula este prima jucătoare care reușește să facă semifinale la Openul Canadei la primele sale două prezențe pe tabloul principal. Acest lucru a mai fost realizat doar de Serena Williams, care ajungea cel puțin în penultimul act la primele sale două participări, în 2000 și 2001.
Pegula a făcut în acest an sferturi de finală la Australian Open și Roland Garros, ceea ce reprezintă cele mai bune performanțe ale sale la turneele de Grand Slam.
În ceea ce privește turneele WTA 1000, cum este și cel de la Toronto, americanca se poate lăuda cu o semifinală la Miami, pierdută cu Iga Swiatek, și cu o finală la Madrid, unde a cedat în fața lui Ons Jabeur. Săptămâna trecută, la Washington, Pegula s-a oprit în optimi, fiind învinsă de Daria Saville. Jessica Pegula nu este cunoacută doar prin performanțele sale din tenis, ci și prin faptul că provine dintr-o familie foarte bogată. Acest lucru face ca americanca să nu practice sportul alb pentru bani, ci din pură pasiune, ceea ce s-a văzut în ultimii doi ani, când a început ascensiunea sa spre vârful clasamentului WTA.
Partida Simona Halep - Jessica Pegula, din semifinalele de la Toronto poate fi urmărită în format LIVE-BLOG pe eurosport.ro, de la ora 20:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo