Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Moment istoric la Dallas Open. Tiebreak cu 46 de puncte în meciul Opelka - Isner

Eurosport
DeEurosport

Publicat 13/02/2022 la 12:36 GMT+2

Tenismanul american Reilly Opelka, care a reuşit 39 de aşi, s-a impus cu 24-22 în cel mai lung tie-break din istoria ATP Tour, începând din 1990, şi a câştigat meciul cu compatriotul său John Isner în semifinalele turneului de la Dallas

Reilly Opelka

Credit imagine: Getty Images

Meciul dintre doi jucători care excelează la capitolul serviciu a fost câştigat cu 7-6 (9/7), 7-6 (24/22) de Opelka, cap de serie Nr.2 la acest turneu.
"Am pierdut firul", a spus zâmbind Opelka despre acest tie-break de legendă. "La un moment dat, era 21 egal. N-am mai văzut niciodată aşa ceva, însă dacă trebuia să se întâmple într-o zi, a fost neapărat în acest meci", a adăugat el.

Opelka și Isner au adunat 60 de ași

Isner, 36 de ani, cap de serie Nr.3, nu a reuşit decât 21 de aşi, de aproape două ori mai puţin decât Opelka, şi, la fel ca adversarul său, nu a avut nicio minge de break de salvat.
Isner, acum locul 26 ATP, a câştigat cel mai lung meci din istoria tenisului, un maraton de unsprezece zile, întins pe trei zile, în 2010 la Wimbledon contra francezului Nicolas Mahut (70-68 în setul cinci).
Opelka, locul 23 mondial, va viza duminică un al treilea titlu în circuit împotriva unui alt american, Jenson Brooksby. Acesta l-a învins în semifinală pe compatriotul său Marcos Giron în trei seturi, 6-4, 6-7 (4/7), 7-6 (7/5).
Ultimul turneu ATP la care toţi semifinaliştii au fost din Statele Unite a fost cel de la San Jose (California), din 2004, încheiat cu victoria lui Andy Roddick.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo