Eurosport
Sinner "i-a luat pulsul lui Djokovic" și a dat verdictul atât de așteptat: "Incredibil. O să-l mai vedem mulți ani"
De
Publicat 19/11/2023 la 22:20 GMT+2
Novak Djokovic a câștigat Turneul Campionilor și a încheiat în forță un 2023 fabulos, în care a cucerit 3 turnee de Grand Slam din 4 posibile. Sârbul s-a impus fără mari probleme în fața italianului Jannik Sinner, care a făcut o săptămână fabuloasă. La final, adversarul său a avut un discurs superb la adresa multiplului campion sârb, pe care nu îl vede "pensionându-se" curând.
La carotte et le bâton : Sinner n'avait plus les armes pour stopper Djokovic
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic s-a impus în finala de la Turneul Campionilor în fața lui Jannik Sinner, scor 6-3, 6-3, după o oră și 44 de minute de joc. Sârbul și-a luat revanșa după ce a pierdut contra italianului în faza grupelor și a luat titlul în fața fanilor adversarului.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/11/11/3823906.jpg)
Betano - Torino - Turneul Campionilor
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Turneul Campionilor de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Sârbul a dominat categoric partida, de la un capăt la altul, Sinner nemaiputând să etaleze tenisul foarte puternic pe care l-a arătat toată săptămâna, la turneul de la Torino.
Sinner s-a văzut învins, însă a făcut-o cu fruntea sus, în fața unui adversar de-a dreptul colosal, cel mai mare din istorie.
La finalul partidei, Sinner s-a arătat impresionat de modul în care arată Novak în ciuda vârstei sale, fiind sigur că tenisul și fanii sportului alb se vor mai bucura mulți ani de acum înainte de măiestria multiplului campion sârb.
Sinner nu îl vede pe Djokovic "pensionându-se" curând
"A câștigat 24 de Grand Slam-uri. Acum a câștigat aici de șapte ori, nu-i așa? Corpul lui este într-o formă incredibilă. Îl vom mai vedea prin preajmă încă nu știu câți ani. Ceea ce am spus pe teren este că el reprezintă o sursă de inspirație, pentru că a muncit în toți anii de dinainte, când era mai tânăr, în mod corect, pentru a ajunge în acest punct. Acesta este și unul dintre obiectivele mele, nu?
Nu este vorba doar de un sezon. Te uiți la acest sezon și spui: 'Bine, a jucat bine'. Dar trebuie să joci în fiecare sezon într-un mod bun și trebuie să ajungi la o anumită vârstă, la 35, 36, 37 sau oricare ar fi ea, și încă să mai poți simți corpul în mod corect.
Meciuleste o luptă fizică acum, pentru că mingile devin atât de rapide, încât trebuie să fii pregătit fizic.
De asemenea, din punct de vedere mental trebuie să înțelegi foarte repede ce se întâmplă.
Asta face el în acest moment mai bine decât oricine altcineva. A câștigat trei Grand Slam-uri din patru. A câștigat turneul de sfârșit de an. A câștigat turneele Masters. A jucat foarte, foarte bine în momentele importante. Știe cum să gestioneze situația, mai ales în semifinale și finale. Acest lucru este bun pentru el", a spus Sinner, impresionat de adversarul pe care l-a avut de partea cealaltă a fileului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo