Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Noul clasament WTA: Simona Halep a coborât două locuri, Sorana Cîrstea e "prima rachetă" a României

Maria Olteanu

Actualizat 31/07/2023 la 11:49 GMT+3

Clasamentul WTA a fost din nou actualizat la începutul acestei săptămâni. În continuare suspendată în cazul de dopaj în care este implicată, Simona a urcat săptămâna trecută în ierarhie. Astăzi nu primește însă cele mai bune vești, coborând două locuri, până pe pozția 56.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a coborât două locuri în clasamentul WTA, față de ultima actualizare, de săptămâna trecută.
Fără meci de mai bine de 10 luni, atunci când a fost suspendată provizoriu în urma unui test picat la controlul antidoping de la US Open, Simona urcase la începutul săptămânii trecute în ierarhie. Acum a coborât din nou și a ajuns pe poziția 56.
Cea mai bine clasată dintre jucătoarele din România este Sorana Cîrstea, pe locul 32 WTA.
CITEȘTE ȘI:

Cum arată clasamentul WTA actualizat

După ultima actualizare, apărută la începutul acestei săptămâni, au fost produse din nou modficiări la nivelul ierarhiei mondiale.
Simona Halep ocupă acum poziţia 56, cu două locuri mai jos față de acum o săptămână, cu doar 1000 de puncte în clasament.
Trei jucătoare din România sunt mai bine clasate decât Halep în acest moment.
Sorana Cîrstea este "prima rachetă" a României, clasată pe locul 32, menținându-se pe aceeași poziție, cu 1316 puncte. O urmează Irina Begu, și ea constantă în ierarhie, pe locul 41, cu 1197 puncte. În continuare este Ana Bogdan, care a coborât 8 locuri față de acum o săptămână, ajungând pe poziția 47, cu 1094 puncte.
În ultima săptămână, Ana Bogdan a participat la turenul WTA de la Lausanne, dar s-a retras în faza sferturilor de finală, după ce nu a mai putut continua jocul din cauza problemelor de sănătate care au împiedicat-o să fie în formă maximă pe teren.
Liderul ierarhiei mondiale continuă să fie poloneza Iga Swiatek, care are 9490 puncte, și care a reușit duminică seara să devină noua campioană a turneului WTA 250 de la Varșovia.
Pe doi se menține Aryna Sabalenka, cu 8746 de puncte, iar top 3 este completat de Elena Rybakina, cu 5465 puncte.
Clasamentul WTA la simplu
  • 1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 9.490 puncte
  • 2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 8.845
  • 3 (3). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.465
  • 4 (4). Jessica Pegula (SUA) 5.395
  • 5 (6). Ons Jabeur (Tunisia) 4.846
  • 6 (5). Caroline Garcia (Franţa) 4.685
  • 7 (7). Cori Gauff (SUA) 3.390
  • 8 (8). Petra Kvitova (Cehia) 3.341
  • 9 (9). Maria Sakkari (Grecia) 3.310
  • 10 (10). Marketa Vondrousova (Cehia) 3.106
......................................................................
  • 32 (32). Sorana Cîrstea 1.316
  • 41 (41). Irina-Camelia Begu 1.197
  • 47 (39). Ana Bogdan 1.094
  • 56 (54). Simona Halep 1.000
  • 122 (121). Jaqueline Cristian 609
  • 167 (161). Elena-Gabriela Ruse 446
  • 222 (224). Miriam Bulgaru 337
  • 225 (219). Irina Bara 332
  • 266 (262). Alexandra Cadanţu-Ignatik 258
  • 269 (270). Cristina Dinu 257

IGA SWIATEK A DEPĂȘIT 100 DE MECIURI CA LIDER WTA

Iga Swiatek are un record de 88-13 în acest moment, după 101 meciuri ca lider WTA. Ea a egalat recordul Serenei Williams, care, după ce a devenit lider mondial pentru prima oară, în iulie 2022, a câştigat tot 87 din următoarele 100 de partide.
Doar alte 7 jucătoare, de-a lungul timpului, au rezistat pe locul 1 WTA timp de 100 de meciuri de la momentul în care au urcat în premieră în fotoliul de lider WTA: Evert, Navratilova, Graf, Seles, Hingis, Henin şi Serena Williams.
Marele obiectiv al polonezei e US Open, unde are de apărat titlul cucerit anul trecut. Competiţia de la Flushing Meadows se desfăşoară în perioada 28 august - 10 septembrie şi va fi transmisă în exclusivitate în România pe Eurosport şi în aplicaţia Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo