Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Nu vreau să par lipsit de respect, dar n-aș face asta vreodată!". Lehecka, după meciul cu Nadal

Cristian Mihală

Actualizat 01/05/2024 la 11:35 GMT+3

Jiri Lehecka a comentat, după victoria contra lui Rafa Nadal, de la Madrid, gestul făcut de fostul adversar al "Matadorului", Pedro Cachin, care i-a cerut ibericului un tricou drept amintire, după duelul direct din turul 3 de la Caja Magica. Cehul a explicat că el nu ar proceda niciodată astfel, întreaga lui energie fiind concentrată pe câștigarea unei partide, nu pe adunarea de suveniruri.

Așa și-a luat "adio" legendarul Rafa Nadal de la turneul de la Madrid

Rafael Nadal s-a oprit în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.877.020 de euro, fiind învins în două seturi, 7-5, 6-4, de cehul Jiri Lehecka, într-o partidă disputată marţi seara
Nadal, care va împlini 38 de ani la începutul lunii viitoare, s-a înclinat după două ore şi două minute de joc în faţa tânărului său adversar (22 de ani), aflat pe locul 31 mondial. Campionul iberic a disputat cu această ocazie ultimul său meci la turneul din capitala Spaniei, la finalul căruia a fost ovaţionat de publicul prezent în tribune.
Lehecka nu i-a oferit multe șanse "Matadorului", câștigând 12 puncte la rând în finalul setului 1 - începutul setului 2. Niciun jucător din istorie nu a avut o asemenea serie de puncte la rând câștigate în fața "Matadorului", pe zgură. Rafa nu a avut în acea perioadă a meciului răspuns la jocul perfect al adversarului, care a câștigat 16 puncte dintr-o serie de 17.
La conferința de presă de după partidă, cehul a vorbit la superlativ despre marele campion spaniol și, inevitabil, s-a ajuns la o discuție legată de dorința de a avea un suvenir de la legendarul spaniol. Pedro Cachin îi ceruse lui Rafa un tricou, la finalul partidei din turul 3, într-un gest care a fost intens comentat în lumea tenisului, mulți fiind de părere că, dacă intri cu un asemenea gând în minte pe teren, înseamnă că nu ești conectat 100% la partidă.

Lehecka a comentat gestul lui Pedro Cachin, de a-i cere tricoul lui Nadal după meciul direct

Deși Swiatek a spus că ar proceda identic cu argentinianul, dacă ar fi avut onoarea să îl întâlnească pe Nadal, Lehecka se situează în tabăra celor care consideră că un astfel de demers nu își are locul, indiferent de ce a reprezentat adversarul pentru tenis. De altfel, cehul a admis că a obținut o amintire de la Rafa la antrenamentul avut săptămâna trecută, dar niciodată nu i-ar fi cerut un suvenir la capătul unei partide oficiale.
"Eu am ieșit pe teren contra lui Nadal pentru a câștiga. Dacă ieși montat astfel, îmi este greu să merg după meci la el și să-l întreb dacă imi poate da un suvenir. Nu știu, nu vreau să sune lipsit de respect față de Pedro (n.r. Cachin), dar este ultimul lucru pe care l-aș face în fața unui adversar, indiferent de numele lui. Din punctul meu de vedere e puțin ciudat ce a făcut Pedro, dar asta nu înseamnă că nu îi respect alegerea.
Poate aș face-o după turneu, când i-aș cere o fotografie, așa cum am făcut după antrenamentul nostru de acum câteva zile. Nu știam dacă voi avea ocazia vreodată să joc contra lui și am vrut să am o amintire de la Rafa. Dar să vin într-un meci oficial setat să îi cer un suvenir nu mă reprezintă. Am o abordare diferită în această problemă, nu înseamnă că eu văd lucrurile corect și că Pedro a greșit", a explicat Lehecka după partida de aseară, potrivit Punto de Break.
Calificat pentru a 3-a oară în sferturile unui turneu mare (după Australian Open 2023 și Indian Wells 2024), Lehecka va lupta pentru un loc în semifinale cu Daniil Medvedev, locul 4 ATP. Cei doi s-au întâlnit o singură dată în circuit, la Wimbledon anul trecut, când cehul a fost nevoit să se retragă, din cauza unei accidentări, după ce a pierdut primele două seturi (scorul era 6-4, 6-2 pentru Daniil).
Programul sferturilor de la Madrid
Azi
  • Andrey Rublev - Carlos Alcaraz
  • Taylor Fritz - Francisco Cerundolo
Joi
  • Daniil Medvedev - Jiri Lehecka
  • Jannik Sinner - Felix Auger-Aliassime
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo