Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Oricine poate face o greșeală. Eu iert". Mouratoglou a răspuns la cea mai incomodă întrebare

Cristian Mihală

Publicat 23/02/2024 la 14:13 GMT+2

Patrick Mouratoglou a fost pus în fața unei întrebări incomode, în legătură cu declarațiile acide date de Holger Rune la adresa lui, în 2023. Cei doi au reluat în această săptămână parteneriatul, iar tehnicianul francez a explicat că, din moment ce a acceptat să îi fie din nou antrenor danezului, e limpede că nu îi poartă ranchiună.

Patrick Mouratoglou

Credit imagine: Getty Images

Părăsit de Luthi și Becker, Rune a apelat din nou la Mouratoglou, o nouă colaborare care surprinde enorm, în contextul în care despărţirea din 2023 nu s-a produs în cele mai bune condiţii, nordicul "înţepându-l" în repetate rânduri pe "The Coach". "Nu plătesc oameni care să stea", a fost poate cea mai acidă replică a lui Holger către fostul antrenorul al lui Halep, surprinsă în celebrul serial regizat de Netflix, "Break Point".
Sub îndrumarea lui Mouratoglou, Rune a câștigat Open-ul de la Stockholm, în 2022, înainte de a-l învinge pe Novak Djokovic în marea finală de la Paris pentru a ridica primul trofeu Masters din carieră. Acest succes l-a ajutat, de asemenea, să intre în Top 10 al clasamentului ATP, dar parteneriatul nu a fost de lungă durată. Astfel, danezul l-a dat afară pe francez în două rânduri, ultima oară în septembrie 2023, când a ales să lucreze cu Boris Becker.
Întrebat în legătură cu declarațiile acide date de danez anul trecut, Mouratoglou a explicat că a trecut peste ele, punând spusele lui Rune pe imaturitatea generată de vârsta sa (20 de ani).
"Oricine poate face o greșeală. Eu iert", a fost răspunsul lui Mouratoglou, conform WeLoveTennis, când a fost întrebat despre "înțepăturile" de anul trecut ale nordicului.
Sunt încântat să încep o nouă colaborare cu Holger. În cunosc de când avea 13 ani și am crezut mereu în potențialul lui. Are obiective mari, și fac asta pentru el. Este începutul unei noi aventuri.

Guillaume Peyre, atac "sub centură" la Rune: "Ești un clovn"

În timp ce unii fani s-au distrat pe seama noului parteneriat, avertizându-l pe danez despre luarea unor posibile suplimente alimentare, cea mai virulentă reacție a venit de la un antrenor francez. Dacă Mouratoglou l-a iertat pe Holger, Guillaume Peyre, fostul antrenor al lui Marcos Baghdatis și Richard Gasquet, nu l-a menajat deloc pe tânărul danez, amintindu-și ce urât a vorbit acesta despre celebrul tehnician în 2023.
"Te-ai lepădat de el acum câteva luni, spunând lumii întregi că nu ți-a fost de niciun folos. Acum, e cel mai bun antrenor. Ești un clovn, Rune", a spus Guillaume Peyre, citat de WeLoveTennis.
Dacă la începutul lui 2023 Rune deborda de optimsim şi anunţa că va ataca sezonul trecut numărul 1 ATP şi câştigarea unui Grand Slam, el este în prezent abia pe locul 7 în ierarhia mondială. De la turneul ATP 1000 de la Paris, din noiembrie 2022, danezul a mai câştigat un singur turneu, unul modest, din categoria ATP 250. A mai jucat, totuşi, alte 3 finale, două dintre ele de ATP 1000 (înfrângeri la Rublev - Monte Carlo 2023 şi Medvedev - Roma 2023).
Parteneriatul cu Mouratoglou ar trebui să îl ridice pe nordic, altfel, după sezonul de zgură acesta riscă să coboare dramatic în clasament. Pe lângă punctele aferente finalelor menționate mai sus, Rune mai are de apărat şi un sfert la Roland Garros.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo